Scutul european împotriva „țărilor periculoase”: Cum redefinește Suedia securitatea Nordului prin cooperarea nucleară franco-britanică

Decizia survine pe fondul unei incertitudini politice tot mai mari care vin dinspre Washington, unde noua Strategie Națională de Apărare (NDS) a administrației Trump sugerează o reducere a prezenței convenționale americane pe continentul european.

„Atunci când am aderat la NATO, am fost pe deplin implicați în toate discuțiile, inclusiv în cele din Europa care se învârt în jurul armelor nucleare”, a declarat Kristersson. El a argumentat că, într-un mediu de securitate în care state precum Rusia își mențin și își modernizează arsenalul atomic, „democrațiile sănătoase trebuie să aibă, de asemenea, acces la capacități de descurajare”. 

Deși discuțiile sunt descrise ca fiind într-un stadiu incipient, fără propuneri concrete pentru amplasarea de arme pe teritoriul suedez în timp de pace, ele subliniază dorința Suediei de a nu depinde exclusiv de o singură garanție de securitate externă.

Factorul de presiune: Reorientarea strategică a Statelor Unite

Analiza publicată de Departamentul Apărării al SUA în ianuarie 2026 a acționat ca un impuls pentru acest dialog european. Documentul american prezintă o strategie duală: consolidarea forțelor nucleare proprii concomitent cu o reducere a efectivelor din Europa, încurajând națiunile de pe continent să preia responsabilitatea principală pentru apărarea teritorială. Pentru statele nordice, această viziune a fost dublată de „șocul Groenlanda” - o dispută diplomatică între Washington și Copenhaga care a făcut ca angajamentele de securitate ale SUA să pară tranzacționale și imprevizibile.

În acest context, Suedia evaluează diferențele structurale dintre cele două puteri nucleare europene. Franța menține o independență absolută asupra întregului ciclu de viață al arsenalului său, de la proiectarea focoaselor până la controlul operațional, fără a depinde de tehnologie americană. În schimb, sistemul britanic Trident, deși independent în ceea ce privește autoritatea de lansare, depinde structural de SUA pentru mentenanța rachetelor și anumite componente tehnice. Această distincție este esențială pentru planificatorii militari de la Stockholm, care caută o formă de descurajare ce ar putea rămâne funcțională chiar și într-un scenariu de izolaționism american extrem.

Schimbarea discursului intern și Declarația de la Northwood

Până recent, subiectul armelor nucleare era considerat tabu în spațiul public suedez, o națiune cu o tradiție îndelungată în promovarea neproliferării. Totuși, editoriale recente din publicații influente, precum Dagens Nyheter, au început să pledeze pentru necesitatea unei discuții serioase despre opțiunile europene de descurajare. Această schimbare este susținută și de Declarația de la Northwood din iulie 2025, prin care Parisul și Londra și-au reafirmat angajamentul de a coordona strategiile nucleare pentru protecția întregului continent, precizând că „nu există nicio amenințare extremă la adresa Europei care să nu determine un răspuns din partea ambelor națiuni”.

Din punct de vedere operațional, cooperarea Suediei cu Franța și Marea Britanie nu vizează transformarea avioanelor Gripen în vectori nucleari, ci mai degrabă integrarea Suediei în structurile de planificare și exerciții.

Aceasta ar putea include scenarii de sprijin convențional pentru misiunile nucleare franceze sau găzduirea unor aeronave aliate capabile nuclear în situații de criză. Astfel, Stockholm încearcă să construiască o arhitectură de securitate regională care să combine statutul de membru NATO cu accesul la capacitățile autonome ale celor mai importanți aliați europeni.

Totuși, în contextul în care Rusia își menține agresivitatea în regiunea Mării Baltice și umbrela americană pare să se strângă, Suedia pare să fi decis că este mai sigur să stea sub un scut nuclear european imperfect decât să rămână descoperită într-o eră a incertitudinii globale.