Scholz a comentat aspru cuvintele lui Trump despre „încurajarea Rusiei” să atace NATO

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:
Donald Trump, sursă foto: White House Facebook
Donald Trump, sursă foto: White House Facebook

Cancelarul german, Olaf Scholz, l-a criticat pe fostul președinte american, Donald Trump, care a spus că va „încuraja Rusia” să atace țările NATO care nu investesc suficient în apărare.

„Promisiunea de protecție a NATO se aplică fără restricții. Toți pentru unul. Unul pentru toți”, a spus Scholz, luni, la Berlin, la o întâlnire cu premierul polonez, Donald Tusk, potrivit publicației germane Welt.

Scholz a precizat extrem de clar că, având în vedere situația actuală, „orice relativizare a garanției de asistență a NATO este iresponsabilă și periculoasă și este exclusiv în interesul Rusiei. Nimeni nu are voie să se joace sau să tranzacționeze securitatea Europei.”

Fostul președinte al SUA, Donald Trump a spus, sâmbătă, la un eveniment de campanie că „președintele unei țări mari” l-a întrebat dacă SUA ar proteja țara de Rusia dacă nu plătesc pentru cheltuielile de apărare. El a răspuns: „Nu, nu te-aș proteja”.

În plus, el „ar încuraja chiar Rusia să facă orice dracu’ vrea”. Nu era clar dacă a existat vreodată o astfel de conversație între Trump și un șef de stat, pentru că republicanul a mai spus: „Să presupunem că s-a întâmplat.” Trump vrea să candideze din nou pentru republicani la alegerile prezidențiale din SUA din noiembrie.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a criticat, duminică, afirmaţiile „îngrijorătoare şi periculoase” făcute de Donald Trump cu o zi înainte.

La începutul lunii ianuarie, comisarul european pentru Piața Internă, Thierry Breton, a povestit cum Donald Trump, în calitate de președinte al Statelor Unite, le-a spus oficialilor europeni că Statele Unite se vor retrage din NATO și că Europa nu ar trebui să conteze pe ajutor în caz de război.

Reamintim că în decembrie 2023, Congresul american a aprobat o lege care împiedică orice președinte să retragă Statele Unite din NATO fără aprobarea Senatului sau fără un act al Congresului, garantând astfel sprijinul american pentru țările NATO din Europa indiferent de cine conduce la Casa Albă. Cu toate acestea, declarația lui Donald Trump stârnește îngrijorare pentru că, în eventualitatea în care ar ajunge președinte, Trump ar putea să reducă semnificativ contingentul american din Europa fără să retragă SUA din NATO.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel