Schimbări la comanda armatei din Ucraina

H.D. Hartmann |
Data publicării:

Venirea noului președinte ucrainean la Kyiev duce, încetul cu încetul la schimbarea și a comandanților militari din Ucraina. 

Astfel, tocmai a fost anunțată retragerea din serviciul militar activ a fostului șef de Stat Major al Armatei ucrainiene, generalul Viktor Muzhenko, printr-un decret al președintelui Volodomir Zelenski, emis pe 2 septembrie. În conformitate cu decizia, Muzhenko pleacă cu gradul de general de armată și cu dreptul de a purta uniforma militară. În același timp, documentul nu oferă un motiv clar pentru ieșirea sa, doar precizând că Muzhenko a fost retras „din cauza luării de măsuri organizatorice” - o frază care este în mare măsură de neînțeles, chiar și pentru experții de limbă ucraineană.

Muzhenko, în vârstă de 57 de ani, se număra printre figurile centrale implicate în respingerea agresiunii ruse din Donbas. El a fost numit de președintele Petro Poroșenko în funcția de șef al Statului Major General, cel mai înalt post militar din Armata Ucrainei, în iulie 2014, în lunile de vârf ale ostilităților din Donbas. Asta l-a făcut comandantul de vârf al tuturor operațiunilor din Donbas.

 

Muzhenko, acuzat de numărul mare de morți din timpul războiului

 

Muzhenko a rămas în memoria multor militari și voluntari pentru conducerea sa presupusă incompetentă și neglijentă. Criticii lui Muzhenko susțin că deciziile sale au condus la un număr exorbitant de morți în rândul trupelor ucrainene. În special, Muzhenko și adjuncții săi de rang înalt s-au implicat în numeroase bătălii și incidente cu un număr mare de morți și de răniți, în estul Ucrainei, cum ar fi doborârea avionului de transport Ilyushin Il- 76, la Luhansk care a provocat 49 de morți. Criticii susțin că Muzhenko a ignorat informațiile militare care indică faptul că insurgenții pro Moscova aveau sisteme de apărare anti-aeriene în apropierea aeroportului Luhansk, unde se îndrepta avionul de transport. Nazarov a fost ulterior condamnat pentru neglijență letală și condamnat la șapte ani de închisoare. În prezent, apelează la această decizie.

Muzhenko a fost, de asemenea, criticat pentru comanda sa în luptele dezastruoase de la Ilovaisk și Debaltseve, care au devenit cele mai grave înfrângeri militare din istoria Ucrainei ca națiune independentă, ducând la sute de decese militare. Din aceste motive, Muzhenko a fost supranumit de trupele ucrainene sicriul Vitya. Cu toate acestea, Muzhenko neagă constant toate acuzațiile, precizând că sub comanda sa, militarii ucraineni au reușit să reziste la confruntări directe cu forțele ruse obișnuite, în timp ce evadarea armatei ucrainene din Debaltseve a ajutat la salvarea a mii de soldați din încă o capcană de moarte rusească. La scurt timp după bătălia de la Ilovaisk, Muzhenko a fost suspendat de la comandarea trupelor în Donbas, deși a rămas șeful Statului Major General.

Noul președinte Zelenski l-a înlocuit pe Muzhenko cu generalul Ruslan Khomchak, puternicul rival din interiorul Statului Major al armatei din Ukraina.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel