Rușii susțin că întrebuințează arme laser în Ucraina. Noile complexe se numesc Zadira

sistem-laser-rusesc-01_18306600
În cadrul unui interviu acordat postului de televiziune Pervy kanal (Channel One), vicepremierul rus, Iuri Borisov, a declarat, pe 18.05.2022, că Rusia folosește arme laser în cadrul operației militare speciale din Ucraina, în special complexul laser Zadira, capabil să lovească ținte la distanțe de până la cinci kilometri.

“Aceste complexe cu arme laser (Zadira) încep deja să fie livrate la trupe. Primele unități sunt folosite deja în cadrul operației militare speciale din Ucraina”, a menționat Borisov, ale cărui declarații au fost preluate și de agenția de presă Tass.

Dacă laserul de tip Peresvet, folosit de mai multă vreme de militarii ruși, doar orbește mijloacele adversarului, noua generație de arme laser duce deja la deteriorarea fizică a obiectului, căruia îi provoacă daune termice. Adică îl arde, fără să mai fie nevoie să mai consumăm rachete scumpe pentru complexe antiaeriene precum Pantsir sau Tor”, a spus vicepremierul rus.

Potrivit precizărilor acestuia, între altele, noile complexe de tip Zadira sunt utilizate împotriva dronelor.

Anterior, Iuri Borisov anunțase faptul că, în următorul deceniu, Forțele Armate ale Federației Ruse vor începe să primească arme bazate pe noi principii fizice.

Agenţiile de presă occidentale precizează că cele susţinute de vicepremierul rus Iuri Borisov nu au putut fi verificate din alte surse, deoarece acesta nu a oferit prea multe detaii şi nici nu a prezentat imagini care să întărească declaraţiile făcute.

Comentariul autorului: Este pentru prima dată când oficialii ruși vorbesc despre complexul laser Zadira.

Probabil, acesta a fost dezvoltat în cadrul lucrării de proiectare experimentală Zadira-16, începută în anul 2017, în baza unui contract încheiat între Iuri Borisov, adjunct al ministrului apărării la acea vreme, și Valentin Kostyukov, directorul general al Centrului Federal Nuclear Rus - Institutul de Cercetare pentru Fizică Experimentală.

Obiectul contractului a constat în dezvoltarea unui complex de luptă bazat pe noi principii fizice.

Sintagma “arme bazate pe noi principii fizice” este folosită pentru denumirea unor sisteme noi, ai căror factori nocivi se bazează pe efecte neutilizate anterior în realizarea produselor cu destinație militară. În momente diferite, acestea au inclus energie, arme cu fascicul (laser), arme cu infrasunete, arme electromagnetice, radiologice, genetice, geofizice, precum și diferite tipuri de arme neletale.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes
x close