Michael White, responsabil pentru dezvoltarea armelor hipersonice din cadrul Biroului de cercetare științifică și proiectare experimentală al Departamentului Apărării al SUA, a susținut în repetate rânduri că Statele Unite vor accelera producția și înzestrarea trupelor cu arme hipersonice.
În urma declarațiilor făcute de oficialul american la începutul acestei luni, redactorul-șef al revistei ruse „Arsenalul Patriei”, Alexei Leonkov, considerat pe plan local și expert militar, a declarat că, în pofida investițiilor mari, Statele Unite nu au reușit să dezvolte viteze hipersonice relevante, iar în viitorul apropiat este imposibil să dezvolte armamentul defensiv dorit.
Potrivit lui Leonkov, „doar tehnologia de fabricație a aliajelor din titan permite rachetelor să depășească praguri de 5, 10 sau 20 de Mach. Alte aliaje nu pot rezista unor astfel de condiții. Americanii nu au o astfel de tehnologie, deci nu pot produce exemplare utilizabile. Chiar dacă ar fi dezvoltat cu succes un sistem de control al rachetelor, la viteze hipersonice se va depăși bariera termică și se va produce încălzirea rachetei, ceea ce va afecta sistemul de control al acesteia.”
Potrivit informațiilor publicate pe 3 iunie de site-ul american Aerospace, Marina SUA a obținut rezultate pozitive în timpul primei etape a testului motorului de rachetă cu combustibil solid pentru rachete hipersonice. Presa rusă de specialitate a reacționat însă imediat și a citat experți locali care consideră că “fără tehnologii cheie, precum aliajele de titan și sistemele de control adaptate la temperaturi ridicate, rezultatele obținute nu au nicio importanță, deoarece simpla accelerare a rachetei la viteza hipersonică nu este atât de dificil de obținut”.
De asemenea, potrivit analizei prezentate în “Arsenalul Patriei’, „pentru a intercepta rachetele hipersonice, interceptorul în sine ar trebui să fie hipersonic, deoarece la punctul de întâlnire cu racheta interceptorul ar trebui să aibă o viteză comparabilă, iar dacă se pune problema ajungerii din urmă, acesta are nevoie de o viteză de 1,5 ori mai mare decât cea a rachetei interceptate. Altfel, principiul antirachetă hipersonică rămâne neschimbat, bazat tot pe lovitura cinetică. Traiectoria rachetei și a interceptorului ar trebui să se intersecteze într-un anumit punct, însă calculul acestei traiectorii și a momentului lansării interceptorului este o sarcină extrem de dificilă."
Comentariul autorului: Mai mulți oficiali americani, printre care și Michael White, au recunoscut existența informațiilor care confirmă că adversari precum China și Rusia s-au orientat înaintea Statelor Unite spre dezvoltarea capabilităților hipersonice.
Cu toate acestea, SUA nu sunt chiar atât de îngrijorate de avansul luat de cei doi principali adversari, considerându-l unul temporar și fiind convinse că dețin potențialul tehnologic și economic necesar surmontării acestuia. De fapt, principalele categorii de forțe armate (US Army, US Navy, Air Force) și Agenția pentru proiecte de cercetare avansată au fiecare deja dezvoltate prototipuri de armamente hipersonice ofensive în diferite stadii și folosind o varietate de metode pentru menținerea controlului și manevrabilității ridicate la viteze de 5 Mach sau mai mari.
În acest sens, la jumătatea lunii trecute SUA au oferit detalii despre raza de acţiune a viitoarelor sale sisteme de arme hipersonice, dezvoltate ca parte a programului militar LRHW (Long-Range Hypersonic Weapon), care pot lovi la peste 2.775 km.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News