Rusia, supărată pe Occident și tot mai aproape de China, în perioada post-coronavirus

Cătălin Costea |
Data publicării:

Pe 22 septembrie, pe baza unui material de analiză al revistei americane The National Interest,  publicația rusă Topcor a prezentat un extras privind comportamentul estimat al Rusiei în perioada post-coronavirus.

În primul rând, analiștii revistei americane consideră că liderii ruși sunt convinși că țara lor aparține clubului de luare a deciziilor la nivel global și susțin ideea unui nou „joc de șah” al marilor puteri, precizează topcor.ru.

Având în vedere climatul politic de la Moscova, se consideră aproape o certitudine faptul că, indiferent de administrația care va prelua Casa Albă după ianuarie 2021, nu ar trebui să se producă nicio modificare în politica internă a Rusiei. Mai mult, niciun nou grup politic influent sau mișcare populară nu va contesta doctrina existentă legată de politica externă, astfel încât Rusia nu își va schimba aspirațiile strategice și viziunea asupra lumii.

În al doilea rând, estimează revista americană, elitele de la Moscova vor continua să creadă că sistemul occidental este în declin, iar acest declin nu face decât să se adâncească. Ei cred că crizele recurente din Occident sunt dovada că acesta își pierde poziția dominantă în lume. Astăzi, cea mai mare parte a elitei politice, intelectuale și din domeniul afacerilor, din Rusia, este mulțumită de modelul capitalismului de stat care a prins contur deja și care este considerat mai eficient decât modelul democratic liberal.

În al treilea rând, rușii speră la o cooperare cuprinzătoare reciprocă între Beijing și Moscova. Părțile au convenit deja asupra unui „parteneriat strategic”. În același timp, Rusia consideră că nu va mai dura mult până când confruntarea dintre Statele Unite și China va deveni subiectul principal al politicii internaționale.

Lumea va ieși din pandemie cu pierderi mari, iar decalajul dintre Statele Unite și China, pe de o parte, și toți ceilalți, pe de altă parte, va crește semnificativ. Va începe un nou „război rece”, care va continua între Washington și Beijing, iar economia și spațiul cibernetic vor deveni principalele câmpuri de luptă. Cele două sisteme, chinezesc și americanul, vor începe să lupte pentru supremația mondială. Rușii vor prefera calea chineză de dezvoltare.

În ceea ce privește relațiile ruso-americane, acestea nu se vor îmbunătăți în curând. Rușii sunt convinși că Statele Unite nu vor să schimbe nimic, deoarece trăiesc din amintirile războiului rece. De asemenea, rușii cred că de-a lungul anilor în SUA au crescut generații întregi de rusofobi care urăsc rușii și vor să facă rău Rusiei. Prin urmare, Moscova nu așteaptă nimic bun de la Washington și gravitează inconștient către Beijing, concluzionează autorii americani.

Nu în ultimul rând, potrivit autorilor analizei, în Rusia se estimează că, mulțumită politicilor izolaționiste ale lui Donald Trump, strategia lui Vladimir Putin de a readuce țara la statutul de putere mondială va da rezultate și Rusia va umple vidul format în unele părți ale lumii după retragerea SUA. În plus, politicienii ruși consideră încă spațiul post-sovietic ca o sferă a intereselor și influenței lor, iar orice instabilitate politică din acesta este privită ca o amenințare pentru Rusia.

 

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel