Rusia reacționează după ce Zelenski a sugerat că NATO trebuie să lovească preventiv Rusia înaintea unui atac nuclear rus

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:
foto: facebook, Volodimir Zelenski
foto: facebook, Volodimir Zelenski

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că remarcile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a sugerat că NATO ar trebui să lanseze lovituri preventive asupra Rusiei, ''au confirmat necesitatea'' a ceea ce Moscova numeşte ''operaţiunea sa specială'' în Ucraina, informează Reuters.

Într-o discuţie cu Lowy Institute, un think-tank australian, Zelenski a spus că el crede că loviturile sunt necesare pentru a exclude orice utilizare a armelor nucleare. El nu a intrat în detalii despre ce fel de lovituri are în vedere şi nici nu a făcut referire la nevoia de lovituri nucleare, potrivit Reuters.

"Ieri, Zelenski le-a cerut stăpânilor săi occidentali să lanseze o lovitură nucleară preventivă împotriva Rusiei. Astfel, acest responsabil a prezentat de fapt lumii întregi încă o dovadă a ameninţărilor care vin de la regimul de la Kiev şi pentru neutralizarea căruia a fost lansată o operaţiune militară specială", a declarat Lavrov, citat de agenţia oficială de presă rusă TASS.

Lavrov a numit "ridicole" încercările diverşilor secretari ai lui Zelenski de a susţine că preşedintele ucrainean avea altceva în minte. "Ne amintim cu toţii cum el încă din ianuarie a anunţat dorinţa Ucrainei de a deţine arme nucleare. Prin urmare, acest gând a rămas adânc în mintea lui", a adăugat ministrul rus de externe, vorbind prin legătură video la o reuniune a Comisiei Rusia Unită în cadrul forumului internaţional interpartit "Politica de mediu şi dezvoltare durabilă".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel