Rusia lucrează la complexul multirol “Molniya” bazat pe întrebuințarea roiurilor de drone

Ionel Copcea |
Data publicării:

Agenția de presă rusă RIA Novosti a informat, pe 01.03.2021, citând o sursă din cadrul Complexului Militar Industrial, că în Rusia este în curs de dezvoltare  complexul multirol Molniya pentru Forțele Aerocosmice, care va întrebuința roiuri de drone, ce vor fi lansate dintr-un avion purtător. 

,,Compania Kronștadt, din proprie inițiativă, a pregătit o schiță de proiect a complexului Molniya, care va folosi grupuri de drone. Aparatele de zbor fără pilot ale acestuia vor fi lansate în roi de către un avion-purtător, de exemplu, pentru a străpunge apărarea antiaeriană a adversarului sau pentru a duce războiul electronic, în comun cu avioane pilotate. De asemenea, se presupune că dronele complexului vor putea fi folosite, în mod independent, în calitate de muniții dirijate de mare precizie sau ca mijloace de cercetare și indicare a țintelor”, a spus sursa.

Potrivit declarațiilor acesteia, lucrările de dezvoltare în baza proiectului ar trebui să înceapă în viitorul apropiat.

Baza complexului va fi reprezentată de drone mici, realizate sub forma unei rachete de croazieră, cu fuzelaj alungit, motor cu reacție și aripi rabatabile.

,,Dronele vor putea fi întrebuințate de pe diverse platforme purtătoare ale Forțelor Aerocosmice, precum avioane de luptă sau de transport. Acestea vor fi amplasate atât în compartimentele interne, cât și în punctele de prindere de sub aripi. De exemplu, avionul de vânătoare de generația a cincea Su-57 va putea ambarca opt astfel de drone în compartimentele interne. În calitate de purtătoare ale acestor aparate de zbor fără pilot vor putea fi folosite și dronele grele de atac Okhotnik”, a explicat sursa.

Aceasta a menționat că reprezentanții companiei Kronștadt au stabilit caracteristicile tehnico-tactice ale complexului Molniya și a dronelor sale, dar acestea ar putea fi modificate în timpul procesului de dezvoltare.

,,Deocamdată, este planificat ca o dronă a complexului să aibă lungimea de 1,5 metri și anvergura aripilor de 1,2 metri. Viteza dronei, care va fi dotată cu un motor cu turboreacție, va fi de 600-700 de kilometri pe oră. Greutatea estimată a focosului sau sarcina utilă vor fi de aproximativ cinci-șapte kilograme. Autonomia de întrebuințare a dronelor va fi de câteva sute de kilometri”, a spus sursa.

Dronele vor folosi tehnologie stealth pentru reducerea amprentei radar și termice. Acestea vor avea un înveliș special, o duză plată și o priză de aer situată în partea de sus a fuzelajului.

Macheta unei drone din compunerea complexului Molniya i-a fost prezentată vinerea trecută ministrului rus al apărării, Serghei Șoigu, care a vizitat întreprinderea companiei Kronștadt.

După cum a declarat pentru RIA Novosti expertul rus în domeniul aviației fără pilot, Denis Fedutinov, complexul Molniya, care se concentrează pe întrebuințarea roiurilor de drone, reprezintă un răspuns al Rusiei la programul american Gremlins.

,,Acest concept implică folosirea simultană a unui grup format din mai multe vehicule fără pilot, cu diferite destinații (de cercetare, de atac sau de altă natură), fiecare dintre acestea rezolvând, în același timp, partea sa de misiune”, a precizat expertul.

El a explicat că eficiența cea mai mare a acțiunilor unui astfel de grup va fi asigurată de cooperarea dintre dronele sale, cu distribuirea automată a misiunilor, într-un mediu în schimbare rapidă, inclusiv prin reconfigurarea sau schimbarea compunerii acestuia, prin adăugarea sau retragerea unor drone.

O creștere radicală a numărului de drone dintr-un grup va permite, de exemplu, lupta împotriva sistemelor de apărare antiaeriană ale adversarului, prin saturarea spațiului aerian cu un număr atât de mare de ținte, care depășește capacitățile de luptă simultană împotriva lor.

,,Acest lucru va permite păstrarea unor active mai valoroase, cum ar fi avioanele cu echipaj sau dronele mari și scumpe, în vederea îndeplinirii altor misiuni”, a remarcat expertul rus.

În plus, după cum a precizat specialistul, întrebuințarea unui roi de drone poate deveni o modalitate ieftină de a îndeplini, cu succes, mai multe tipuri de misiuni de luptă, inclusiv suprimarea artileriei adversarului sau desfășurarea de acțiuni contrateroriste. Potrivit lui Fedotinov, viabilitatea unei astfel de abordări poate fi asigurată prin reducerea costurilor individuale ale dronelor care alcătuiesc grupul, ceea ce va permite producerea de vehicule aeriene fără pilot în mii de unități.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel