Rusia desfășoară exerciții în Marea Norvegiei, în contrapartidă la manevrele NATO “Cold Response-2022”

Ionel Copcea |
Data publicării:

Potrivit surselor de monitorizare a situației navale și aeriene de pe Twitter și Telegram, în perioada 15-17.03.2022, Forțele Navale ale Federației Ruse vor desfășura activități de pregătire pentru luptă în partea centrală a Mării Norvegiei, care vor include trageri de artilerie și lansări de rachete.

Exercițiile navelor rusești se vor desfășura în apropierea raionului în care au loc manevrele NATO, Cold Response-2022, care au început pe 14 martie și vor continua până la 01 aprilie.

Deși Ministerul rus al Apărării nu a comunicat informații oficiale privind participanții la activitățile de pregătire pentru luptă, se poate aprecia că între aceștia se vor afla crucișătorul Petru cel Mare, distrugătorul Severomorsk și, eventual, fregata Amiral Gorskov aparținând Flotei de Nord. În prezent, celelalte nave mari din compunerea flotei, respectiv crucișătorul Mareșal Ustinov, distrugătorul Viceamiral Kulakov și fregata Amiral Kasatonov, îndeplinesc misiuni în Marea Mediterană.

De altfel, potrivit unor informații neoficiale, se pare că, pe 14 martie, crucișătorul Petru cel Mare și distrugătorul Severomorsk au părăsit baza navală principală a Flotei de Nord și au început deplasarea către zona de desfășurare a exercițiilor din Marea Norvegiei. Activitățile acestora au fost monitorizate de un avion de patrulare norvegian de tip P-3 C Orion.

Trebuie precizat faptul că, în prima zi a manevrelor Cold Response-2022, în zona Mării Norvegiei s-au aflat două bombardiere strategice ale SUA de tip B-52H Stratofotress.

Aeronavele, cu numerele de înregistrare 61-0039 și 61-0003, au decolat de la Baza Aeriană Fairford din Marea Britanie și au evoluat la o altitudine de aproximativ 8.500 de metri.

Probabil că, în timpul exercițiilor desfășurate de navele rusești în zona Mării Norvegiei, în regiune vor fi aduse și bombardiere strategice de tip Tu-160 sau Tu-95MS. De asemenea, este posibilă prezența în zonă a unor avioane de patrulare antisubmarin Tu-142 din cadrul Aviației navale a Flotei de Nord. 

Manevrele din Marea Norvegiei se desfășoară pe fondul tensiunilor în creștere dintre Rusia și NATO, din cauza situației din Ucraina. Cu toate acestea, deși Cold Response-2022 va fi cel mai mare exercițiu desfășurat de NATO după 1980, acesta are un caracter planificat. La începutul acestui an, Norvegia a notificat partea rusă despre pregătirea manevrelor și i-a prezentat date despre acestea.

Inițial, la manevre urmau să participle portavioanele Harry S. Truman din SUA și Prince of Walles din Marea Britanie. Însă, din cauza conflictului din Ucraina, partea americană a decis să mențină portavionul Truman în regiunea Mării Mediterane. Ultimele informații despre acesta indicau faptul că portavionul s-a mutat mai aproape de zona ostilităților, aflându-se în nordul Mării Egee.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel