Rusia ar fi livrat sisteme de apărare antiaeriană S-400 către Algeria (Foto)

russie-s-400_82015300
Potrivit imaginilor publicate pe Twitter la 1 ianuarie 2022, Rusia continuă să livreze către Algeria sisteme de rachete de apărare antiaeriană S-400. 

După cum aminteşte publicaţia ArmyRecognition, în anul 2015, agenția rusă de presă Sputnik, cunoscut drept una dintre portavocile porpagandei de la Kremlin, a anunțat că un contract pentru livrare mai multor sisteme de apărare aeriană S-400 către Algeria a fost semnat în 2014.

Publicaţia ArmyRecognition aminteşte că în iulie 2015 pe internet au apărut mai multe imagini cu sisteme de rachete S-400, instalate pe şasiul unor camioane BAZ-64022. Aceste poze ar fi fost făcute în primăvara anului 2015 în timpul testării sistemului de rachete.

Nu există informații oficiale despre livrarea unor sisteme rusești de apărare antiaeriană S-400 în Algeria. Recent, câteva imagini noi au fost publicate pe Twitter, iar cei care le-au analizat sunt de părere că este vorba despre livrarea unui sistem S-400.

Alte țări precum Belarus, China și Turcia au achiziționat deja sistemele de rachete de apărare aeriană S-400.

În septembrie 2021, alte imagini au fost publicate pe internet care prezentau livrarea sistemelor rusești S-400 într-un port nespecificat din Algeria.

Potrivit agenției ruse de presă TASS în 2020, China, India, Algeria, Vietnam, Turcia și Myanmar au fost principalii parteneri ai Rusiei în materie de cooperare tehnico-militară.

Alte știri de interes
x close