România vinde un prim lot de tancuri T-55. Bătrânele tancuri sovietice urmează să fie dezmembrate

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: MApN
Sursă foto: MApN

România vinde un prim lot format din 20 de tancuri sovietice de tip T-55.

Romtehnica S.A., companie ce aparține MApN, a scos la licitație un prim lot format din 20 de tancuri sovietice de tip T-55. Acestea urmează să ajungă la fier vechi.

Potrivit unui reportaj al știrilor Pro Tv, bătrânele tancuri sovietice vor putea fi cumpărate doar de firme din industria de apărare și de cele din industria fierului vechi, cu condiția să fie autorizate.

Tancurile vor fi dezmembrate, fiind depășite din toate punctele de vedere.

Tancurile T-55 scoase la licitație au fost fabricate în perioada 1962 - 1972.

Prețul de pornire pentru un tanc T-55 este de aproape 44.500 de lei, plus TVA, iar firmele care vor să cumpere lotul - obligatoriu autorizate - trebuie să îndeplinească o condiție esențială: și anume aceea de a le dezmembra chiar în curtea unității militare care le-a folosit.

Prima licitație pentru cele 20 de tancuri sovietice va avea loc peste două săptămâni, iar companiile interesate vor fi nevoite să plătească și o garanție: zece la sută din prețul de pornire, amintește sursa citată.

 

T-55, încă prezent în dotarea Armatei române

 

România a comandat din Uniunea Sovietică un număr de 850 de tancuri mijlocii T-55. Se întâmpla în 1969, iar livrarea lor a avut loc între 1970 și 1977. Țara noastră a fabricat ulterior 400 de TR-580, versiunea autohtonă a T-55. Producția a avut loc între 1977 și 1981.

Potrivit unui registru al Organizației Națiunilor Unite, cu privire la armele convenționale, România mai deținea în 2017 394 de tancuri T-55 și 227 de tancuri TR-580. În uz se află mai puțin de 100 de astfel de tancuri.

CITEȘTE ȘI: Modernizarea Armatei? Generalul Bălăceanu: România are din păcate tancuri T-55 în dotare. O decizie va trebui luată în program

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel