Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, are programată pentru joi o conferinţă de presă comună cu şeful executivului macedonean Zoran Zaev, cancelarul austriac Sebastian Kurz va vizita vineri Skopje, iar în ziua următoare acelaşi lucru îl va face cancelarul german Angela Merkel, relatează dpa.
Aceste vizite au loc cu trei săptămâni înaintea referendumului din 30 septembrie în care alegătorii macedoneni sunt chemaţi să valideze acordul cu Grecia conform căruia ţara lor se va numi 'Republica Macedonia de Nord'.
În luna iunie, autorităţile de la Skopje şi Atena au pus capăt diferendului în legătură cu vecinul nordic al Greciei, denumirea acceptată de ambele părţi fiind 'Republica Macedonia de Nord'. Această soluţionare a determinat Grecia să renunţe la opoziţia faţă de aderarea Macedoniei la NATO.
Pentru ca Macedonia să devină membră a Alianţei Nord-Atlantice, este nevoie ca ţara să aprobe acordul cu Grecia într-un referendum şi să-şi schimbe numele din punct de vedere constituţional. Numai după aceea parlamentul grec va putea ratifica acordul şi aderarea Macedoniei la NATO.
Începând din 1991, când Macedonia a devenit suverană în urma dezmembrării fostei Iugoslavii, Atena a acuzat-o de tentativă de însuşire a moştenirii elene a provinciei greceşti omonime şi chiar de aspiraţii teritoriale faţă de Grecia.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News