Războiul Rusiei în Ucraina a depășit cadrul unui conflict armat: Nu e strategie militară, ci crimă împotriva umanității

Aproximativ jumătate dintre locuințele Kievului au rămas fără încălzire și electricitate în urma ultimelor atacuri, iar orașe importante precum Harkiv, Odesa sau Poltava se confruntă cu pene de curent prelungite, uneori întinse pe câteva ore pe noapte.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat stare de urgență în sectorul energetic și a acuzat explicit Moscova că folosește înfrigurarea extremă a populației ca armă de război. Efectele sunt directe și previzibile: conducte de apă sparte, apartamente inundate și înghețate, deteriorarea locuințelor și o presiune psihologică constantă asupra populației civile. Aceste acțiuni contravin principiilor fundamentale ale dreptului internațional umanitar, care interzic atacurile deliberate asupra infrastructurii civile esențiale pentru supraviețuirea populației.

În acest context, incapacitatea instituțiilor internaționale existente de a interveni eficient sau de a descuraja astfel de practici devine evidentă. Mai mult, apariția unor inițiative alternative, precum propunerea unui nou „Consiliu pentru Pace”, evocată în discursuri recente la nivel internațional, ridică întrebări serioase privind fragmentarea ordinii multilaterale și riscul relativizării responsabilității pentru crime grave. În locul consolidării mecanismelor de protecție a civililor, asistăm la o diluare a cadrului normativ, în care agresorul câștigă timp, iar victimele sunt civilii fără posibilitatea de apărare.

Războiul împotriva civililor și ruptura dintre Kremlin și societatea rusă

Lovirea sistematică a infrastructurii energetice nu este doar o problemă de drept internațional, ci și una de legitimitate internă pentru Federația Rusă. Este rezonabil să presupunem că o parte semnificativă a societății ruse nu ar susține explicit o politică militară care presupune lăsarea deliberată a civililor – inclusiv copii, vârstnici și familii – în frig la temperaturi sub zero grade și în întuneric. Imaginea unor orașe întregi private de căldură, cu oameni încălzind cărămizi pe aragazuri portabile pentru a supraviețui frigului din case, contrazice profund narațiunea oficială a unei operațiuni „protectoare” sau „eliberatoare”, așa cum își argumentează Rusia intervenția militară din Ucraina.

Chiar dacă spațiul public rus este sever controlat, iar opoziția este reprimată, există o discrepanță evidentă între discursul Kremlinului și realitatea războiului dus în Ucraina. Practicile descrise – folosirea frigului extrem ca instrument de presiune, atacarea repetată a rețelelor energetice, și, la modul general, folosirea suferinței civile ca efect colateral sau chiar ca obiectiv – nu se potrivesc deloc cu valorile morale pe care propaganda oficială rusă pretinde că le apără.

„Operațiune militară specială” versus realitatea unui război împotriva populației

Una dintre cele mai profunde contradicții ale războiului declanșat de Rusia este ruptura dintre scopul declarat și efectul real al acțiunilor militare. Kremlinul continuă să susțină că intervenția sa are ca obiectiv „eliberarea poporului ucrainean”. Totuși, realitatea de pe teren indică exact opusul: o campanie sistematică îndreptată împotriva populației civile.

Mărturiile din Kiev sunt relevante nu doar emoțional, ci și analitic. Tineri care se adună în cafenele alimentate de generatoare pentru a evita colapsul psihologic, familii care trăiesc zile întregi în ger și întuneric, antreprenori care cheltuiesc sute de dolari pe săptămână pentru combustibil fără a mai avea clienți, mecanici care lucrează noaptea pentru că doar atunci există electricitate – toate acestea descriu un război purtat nu pentru „eliberare”, ci pentru epuizare socială.

Un tânăr din Poltava descria situația ca pe un „război psihologic asupra societății”, subliniind că izolarea în frig și întuneric „te lasă singur cu propriile gânduri”. Această dimensiune psihologică este esențială: distrugerea infrastructurii energetice nu vizează doar funcționalitatea statului, ci și reziliența mentală a populației. În aceste condiții, conceptul de „operație militară specială” devine o formulă lipsită de conținut, incapabilă să mascheze caracterul profund anti-civil al acțiunilor desfășurate.

Ce se poate face pentru populația ucraineană în acest moment critic

Ideal ar fi ca sprijinul pentru Ucraina să depășească nivelul declarațiilor politice și să se concentreze pe nevoile imediate ale populației. Prioritatea absolută este protejarea și refacerea infrastructurii energetice, inclusiv prin furnizarea de echipamente de apărare antiaeriană capabile să reducă eficiența atacurilor rusești. Costurile sunt semnificative – un singur val de interceptări poate ajunge la zeci de milioane de dolari –, dar alternativele sunt incomparabil mai grave din punct de vedere umanitar.

În paralel, este esențial sprijinul direct pentru populație cu soluții temporare pentru alimentarea cu energie, precum generatoare electrice, echipamente de încălzire și cu programe de asistență psihologică. Războiul nu afectează doar clădiri și rețele, ci și coeziunea socială, sănătatea mintală și capacitatea oamenilor de a rămâne funcționali într-un context extrem.

Nu în ultimul rând, comunitatea internațională - atât cât mai poate fi acum considerată o comunitate - trebuie să mențină claritatea morală și juridică asupra naturii acestui conflict. Normalizarea ideii că distrugerea deliberată a infrastructurii civile este un instrument legitim de negociere sau de presiune strategică creează un precedent periculos nu doar pentru Ucraina, ci pentru întregul sistem internațional.

Ucraina traversează un moment deosebit de greu, nu pentru că ar fi lipsită de voință sau reziliență, ci pentru că este supusă unei strategii care vizează direct condițiile elementare de viață ale civililor. Modul în care lumea răspunde acestui test va defini nu doar soarta Ucrainei, ci și credibilitatea principiilor pe care ordinea internațională încă mai pretinde că le apără.