Radare de ultimă generație pentru Armata României: Compania Thales a prezentat la BSDA sistemul GM200 testat pe frontul din Ucraina

Ground_Master_200_MM
Sistemul radar GM200. Sursa foto:Thales.
Grupul Thales a expus, în cadrul ediției aniversare a expoziției internaționale Black Sea Defense, Aerospace and Security (BSDA) desfășurată între 13 și 15 mai la București, un portofoliu complet de sisteme destinate apărării aeriene, navale și terestre. Prezența companiei s-a concentrat pe tehnologii care răspund direct realităților operaționale actuale: controlul spațiului aerian în fața atacurilor cu drone de tip loitering munition și securizarea libertății de navigație. 

Dintre echipamentele prezentate, centrul de greutate l-a constituit arhitectura integrată de apărare antiaeriană Sky Defender și radarul tactic Ground Master 200 (GM200), un sistem de detecție pentru care Ministerul Apărării Naționale are în derulare un program de achiziție.

Radarul GM200 și sistemul integrat Sky Defender prezentate de Thales la BSDA

Conceptul Sky Defender, lansat recent, reprezintă o soluție de apărare antiaeriană stratificată (C2). Directorul regional Thales, Cristian Sfichi, a argumentat necesitatea acestui sistem prin prisma transformărilor observate pe frontul din Ucraina, unde arhitecturile de apărare punctuale s-au dovedit vulnerabile la atacurile de tip saturație. Sky Defender conectează și gestionează diferitele niveluri de interceptare.

Primul strat de foc este asigurat de sistemul Force Shield, destinat identificării și combaterii țintelor la distanțe scurte și foarte scurte (VSHORAD), între 5 și 7 kilometri, acoperind amenințarea dronelor tactice.

Următorul nivel de interceptare este acoperit de sistemul SAMP/T NG, operat în coordonare cu radarul Ground Fire 300 (GF300), conceput pentru angajarea rachetelor de croazieră și a aeronavelor.

La nivelul superior, destinat apărării antibalistice, sistemul integrează senzori capabili de detecție la distanțe de până la 5000 de kilometri, datele fiind coroborate cu informații provenite de la sateliții de supraveghere, informații și recunoaștere (ISR) produși de joint venture-ul Thales Alenia Space.

Radare de ultimă generație pentru Armata României

Piesa centrală a ofertei pentru România pe segmentul senzorilor este radarul GM200 MM/A. Echipamentul a fost expus fizic în platformă exterioară de la Romaero, confirmând interesul direct al Forțelor Terestre Române pentru integrarea a 12 unități în sistemul național de supraveghere aeriană.

GM200 este un radar 4G AESA (Active Electronically Scanned Array) care utilizează tehnologia emițător-receptor cu nitrură de galiu (GaN), operând în banda S. Radarul are o rază de detecție instrumentală de 250 de kilometri în regim de supraveghere și de 100 de kilometri în regim de angajare tactică.

Principalul său avantaj operațional stă în capacitatea de a detecta și urmări simultan ținte care zboară la altitudine foarte joasă, cu semnătură radar redusă și cu viteze mici, precum sistemele fără pilot (UAV). Directorul Thales a precizat că, de la momentul semnării contractului, livrările ar putea demara într-un interval scurt, vizând anul viitor, ca urmare a creșterii capacității de producție la 40-50 de unități anual. 

Reprezentanții companiei au adus în discuție și un plan de integrare industrială locală. Deși producția modulelor GaN va rămâne în Franța, din motive de cost pentru o serie de doar 12 radare, asamblarea componentelor precum antenă și camionul platformă, alături de operațiunile de testare și omologare, ar urma să fie executate de industria de apărare din România. Sistemul complet poate fi adus în stare de funcționare (deploying time) în 15 minute, un factor esenţial azi pentru asigurarea supraviețuirii în fața focului de contrabaterie sau a rachetelor antiradar. 

Performanța sistemului GM200 și a modulului de comandă asociat, ControlMaster 200, este confirmată și de deciziile de achiziție ale armatei ucrainene. Ministerul Apărării de la Kiev a contractat anterior, cu finanțare din partea guvernului francez, un al doilea sistem complet.

În teatrul de operații din Ucraina, arhitectura ControlMaster 200 s-a dovedit esențială pentru coordonarea grupurilor mobile de foc în combaterea dronelor de tip Shahed, demonstrând utilitatea directă a radarului GM200 pe câmpul de luptă actual. Pentru România, care se confruntă cu incidente în care drone rusești vizează porturile ucrainene de la Dunăre, achiziția radarelor GM200 ar asigura detectarea timpurie a vectorilor de atac care se apropie de spațiul aerian național și angajarea acestora.

Cristian Soare este jurnalist și analist în cadrul platformei DefenseRomania, specializat în monitorizarea conflictelor armate și a tehnologiilor de apărare. Cu o experiență de peste 6 ani în cercetare strategică și politici publice, activitatea sa se concentrează pe analiza evoluțiilor din teren în contextul războiului din Ucraina și pe impactul noilor echipamente militare asupra strategiilor de securitate. În calitate de expert colaborator al Digital Forensic Team (DFT), contribuie la activitatea acestei platforme internaționale prin analiza fenomenelor de dezinformare, a influenței maligne și a propagandei. Analizele sale integrează cercetarea geopolitică cu instrumente moderne de investigație, precum OSINT (Open Source Intelligence). Pregătirea sa profesională include o componentă tehnică solidă în securitate cibernetică și managementul riscului informațional, deținând certificări CompTIA Security+, CISCO (CyberOps) și în managementul riscului de securitate. Totodată, este atestat în Business Intelligence, oferind consultanță în analiza strategică a datelor.
Alte știri de interes
x close