Primul plan de război asumat de la începutul invaziei ruse care stabilește clar termenele tactice necesare pentru salvarea Ucrainei

Această viziune strategică vine să răspundă nemulțumirilor acumulate în rândul ofițerilor de pe front, care cereau de luni de zile ca la nivelul conducerii militare să fie stabilită o direcție clară pe termen lung. Dincolo de obiectivele generale, planul coboară la nivelul deciziilor tactice dure, contestând dogmele militare aplicate până acum.

Unul dintre punctele sensibile analizate este eficiența menținerii soldaților în prima linie strict în rol de observatori („ochi și urechi”), în sectoare ale liniei de front unde aceștia nu au capacitatea reală de a angaja inamicul în luptă. 

Noua conducere a armatei ucrainene renunță la apărarea cu orice preț a tranșeelor mai puțin importante

Această reevaluare a apărării statice indică o schimbare majoră de abordare, vizând conservarea forței militare și renunțarea la apărarea cu orice preț a unor poziții neviabile din punct de vedere tactic.

Apariția acestui document face parte dintr-o amplă revizuire a sistemului de comandă inițiată de Drapatîi. Spre deosebire de predecesorul său, Oleksandr Sîrskîi, care controla direct deciziile tactice până la nivel de coordonate ale pozițiilor, Drapatîi a impus deconcentrarea actului de comandă. 

Noua structură redă comandanților din teren libertatea de a lua decizii operaționale, în timp ce nivelul central se concentrează exclusiv pe strategie și pe crearea condițiilor necesare atingerii obiectivelor.

Totodată, noul comandant suprem a restructurat grupurile de trupe, înființând două structuri noi - „Centru” (condus de Andriy Biletsky) și „Azov” (condus de Denys Prokopenko) – care vor gestiona direct luptele decisive din regiunea Donețk. În paralel, Drapatyi forțează digitalizarea accelerată a armatei, impunând tuturor comandanților utilizarea sistemului de conștientizare situațională Delta și a soluțiilor digitale în planificarea zilnică.

Noua viziune separă clar atribuțiile pe plan militar. Astfel, Statul Major gestionează rezervele, planificarea strategică și cooperarea internațională, în timp ce Comandamentul Forțelor Întrunite coordonează exclusiv operațiunile de luptă. Prioritățile imediate rămân stabilizarea liniei frontului, recâștigarea inițiativei tactice și securizarea infrastructurii critice împotriva loviturilor aeriene rusești.