Proiectul european Eurodrona prinde contrur. OCCAR va primi 60 de drone MALE

eurodrona_62259900
Compania Airbus a anunțat că ajuns la un acord cu Organizația pentru cooperare comună pe probleme de armament (OCCAR), care reprezintă Germania, Franța, Spania și Italia, privind contractul de realizare a dronei europene, a cărui semnare urmează să aibă loc la începutul anului 2021.

Jana Rosenmann, directoarea Departamentului sisteme aeriene fără pilot din cadrul Airbus Defence & Space, a informat printr-o declarație de presă că acordul cu OCCAR a fost încheiat pe 19 noiembrie și se referă la livrarea a 20 de sisteme complete fără pilot la nivelul anului 2028, fiecare sistem incluzând câte 3 drone.

Zborul prototipului aeronavei, cunoscute deocamdată sub numele de “Eurodrona” clasa MALE (altitudine medie, autonomie mare), este planificat pentru 2025. Conform contractului a cărui semnare este planificată pentru primul trimestru al anului 2021, Germania va comanda 7 sisteme (21 avioane) , Italia 5 sisteme (15 avioane), iar Franța și Spania câte 4 sisteme (12 avioane).

În total, consorțiul condus de Airbus, care cooperează cu Dassault Aviation și Leonardo, va furniza un total de 60 de vehicule aeriene fără pilot, precum și echipamentul necesar și suportul operațional.

După cum a subliniat Jana Rosenmann „pentru o eficiență sporită și, bineînțeles, din motive de cost [...] vom avea doar o singură linie de asamblare finală”. Aceasta va fi amplasată la uzina Airbus din Manching, Bavaria, la nord de München. Prin urmare, în timp ce asamblarea finală va fi în Germania, multe elemente importante vor fi produse în celelalte țări partenere. Se cunoaște în prezent că elementele corpului aeronavei vor fi integrate și asamblate în Spania înainte de a fi transferate Germaniei.

O problemă importantă, încă nerezolvată, rămâne propulsia noilor drone. Pentru aceasta vor fi necesare 120 de motoare cu turbopropulsie, a căror sursă nu a fost încă dezvăluită. "Întrucât ne aflăm în prezent într-o procedură competitivă, nu putem dezvălui alte detalii", a spus declarat Rosenmann.

Propulsia este o problemă importantă, pentru că, pe lângă faptul că motorul reprezintă o parte semnificativă a prețului aeronavei și una esențială în funcționarea acesteia, în Europa nu există prea multe opțiuni în acest sens. Astfel, în pofida dorinței ca proiectul să rămână unul eminamente comunitar european, s-ar putea ca în final să fie utilizate motoare produse de britanici sau chiar de către americani.

Citește si:  Parisul şi Berlinul au trecut la aplicarea proiectelor comune în domeniul apărării

Ofițer de radiolocație cu peste 30 de ani de activitate în cadrul M.Ap.N., trecut în rezervă în anul 2018. Este licențiat în electronică, cu specializări în război electronic și informații pentru combaterea terorismului efectuate în cadrul colaborărilor internaționale și în centre de pregătire din SUA. În 2018 a înființat platforma de analiză militară BSMAP – Black Sea Military Activities Picture, care a funcționat până în 2020. În prezent desfășoară activități pentru dezvoltarea culturii de securitate în rândul populației - în special al tinerilor - din România.
Alte știri de interes
x close