PROGRAM Piranha 5. Leș: ”Vom emite penalități”. Care e motivul pentru care s-a întârziat livrarea blindatelor

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Blindat Piranha 5 Sursă foto: General Dynamics
EXCLUSIV
Blindat Piranha 5 Sursă foto: General Dynamics

Gabriel Leș a confirmat pentru Defense România că vor exista penalități pentru întrâzierea livării primelor blindate 8x8 Piranha 5. Ministrul Apărării a precizat și cauza blocajului livrărilor.

„Din păcate suntem în întârziere, vom emite primele facturi de penalități”, ne-a confirmat Gabriel Leș, care a mai afirmat că încă producătorul se află în termenul de grație de 60 de zile în care poate efectua livrarea.

 

Livrarea Piranha 5, blocată de o situație tehnică la turelă

 

Ministrul a afimat că livrarea a fost blocată momentan de anumite date tehnice la turela blindatelor Piranha 5.

„Până la mijlocul lunii februarie ar fi trebuit livrate 36 de blindate. Nu s-a întâmplat acest lucru din cauza unor teste pe turelă care nu au fost acceptate. Dacă nu greșesc, pe data de 29 (n.r. - martie) este următorul termen de testare a turelei. În acest moment turela a blocat programul și anumite subansamble de interior, chestiuni de soft și date tehnice”, a precizat ministrul Gabriel Leș, pentru DefenseRomânia.

Întrebat dacă se așteaptă ca totuși să se efectueze livrările, având în vedere că producătorul se încadrează încă în termenul celor 60 de zile, Gabriel Leș a afirmat: „Mă îndoiesc că se va întâmpla. Trebuie să livreze 36 de bucăți. Asta înseamnă un produs complet echipat, inclusiv partea de derivate”.

 

Investiție într-o hală modernă

 

„Foarte puțină lume știe că produsul în sine, carcasa respectivă, este 15-20% din prețul produsului. Turela, comunicațiile, producerea focului, radarele, motor, cutie de viteză etc, toate se integrează în acest produs”, a completat ministrul.

Totodată, Gabriel Leș, cel care a vizitat recent Uzina Mecanică București, locul unde se efectua asamblarea și vopsirea blindatelor, a lăudat producătorul pentru investiția pe care a făcut-o într-o „hală extraordinară”, precizând că ar trebui să fie un exemplu în acest sens. 

Programul esenţial de înzestrare 'Transportor blindat pentru trupe 8x8' a fost iniţiat, în noiembrie 2017, prin Hotărâre a Guvernului României, prin care erau aprobate circumstanţele şi procedura specifică aferente primei etape, în vederea atribuirii unui acord-cadru de furnizare a 227 de transportoare blindate şi derivate pe platforma Piranha 5 şi a suportului logistic iniţial către General Dynamics European Land Systems - Mowag GmbH.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel