,,Dacă el cuprinde tot necesarul, aşa cum am formulat în oferta noastră şi aşa cum s-a precizat şi în oferta guvernului american, preţul este acceptabil, însă dacă nu există aceste lucruri - proiectul nu mai are rost", a declarat şeful statului, citat de biroul său de presă.
El a mai menţionat că, în prezent, există o discrepanță considerabilă între parametrii şi capacităţile stabilite inițial de Bulgaria.
,,Motivaţia politică predomină asupra capacităților operaționale, iar condițiile pentru întreținerea tehnică a acestor aeronave, care sunt amânate în timp și care vor costa mult mai mult, pot face ca proiectul să devină inutil", a mai declarat președintele, care a criticat şi anterior guvernul pentru termenii acestei afaceri.
,,Nu aparatura e vinovată, ci eficiența redusă a administrației, atât în ceea ce privește pregătirea și prețul achiziției publice, cât și în ceea ce privește programul de utilizare a aparaturii", a spus Radev.
Vezi și: Bulgaria va majora ţinta de deficit la 2% din PIB pentru achiziţionarea avioanelor de vânătoare F-16
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News