Polonia primește un nou împrumut din SUA pentru a ușura achiziția de F-35, Patriot sau Abrams

Linia de asamblare a tancurilor Abrams. Sursa foto: Lima Tank Plant.
Linia de asamblare a tancurilor Abrams. Sursa foto: Lima Tank Plant.

Statele Unite vor acorda Poloniei un împrumut de 2 miliarde de dolari pentru achiziționarea de avioane de luptă F-35, sisteme de rachete antiaeriene Patriot și tancuri Abrams.

Statele Unite a anunțat pe 8 iulie un al doilea acord de împrumut acordat Poloniei pentru finanțarea achizițiilor militare (Foreign Military Financing Direct Loan), în valoare de 2 miliarde de dolari.

Potrivit șefului serviciului de presă al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller, Polonia este un aliat loial al Statelor Unite, iar acest acord va întări și mai mult flancul estic al NATO.

„Polonia urmărește un program masiv de modernizare militară, inclusiv achiziționarea de echipamente americane de apărare, cum ar fi avioanele F-35, sistemele de rachete Patriot și tancurile de luptă principale Abrams”, a spus Miller.

Reprezentantul Departamentului de Stat a menționat că guvernul SUA asigură până la 60 de milioane de dolari pentru subvenționarea ratei dobânzii acestui împrumut, ceea ce va contribui la accelerarea modernizării apărării Poloniei prin sprijinirea achizițiilor urgente de tehnică militară din SUA.

Împrumuturile directe cu finanțare militară străină sunt un instrument de cooperare în materie de securitate rezervat unora dintre cei mai importanți parteneri de securitate din SUA.

Oficialul american a menționat că fondurile de împrumut vor contribui la continuarea modernizării militare a Poloniei cu mai multe categorii de forțe și mijloace, ceea ce va aduce o contribuție semnificativă la consolidarea apărării și descurajarea flancului estic al NATO.

Miller a mai spus că Polonia este lider în NATO și cheltuiește în prezent patru procente din PIB pentru apărare, cea mai mare cifră din Alianță.

El a subliniat că mii de militari americani și membri NATO sunt staționați în Polonia, inclusiv cartierul general al Corpului V american din Poznan.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel