US Navy are un nou şef. Prima misiune, restabilirea moralului în rândul militarilor

S.I. Catalin |
Data publicării:

Pentru a patra oară în şase luni, US Navy are un nou şef, Kenneth Braithwaite, un susţinător fervent al preşedintelui Donald Trump care are ca misiune să restabilească moralul în rândul militarilor unei forţe navale descurajate şi lovite de COVID-19, relatează AFP.

Numirea lui Braithwaite, în vârstă de 60 de ani şi actual ambasador al SUA în Norvegia, a fost aprobată joi printr-un vot prin ridicare de mâini de către Senatul american.

În timpul audierii sale în Comisia pentru Forţe Armate din Senat la începutul lunii mai, el a spus că are relaţii senine cu Casa Albă, ceea ce ultimii săi doi predecesori nu au ştiut să facă.

,,Chiar dacă ştiu care sunt provocările, sunt pregătit", a dat el asigurări.

,,Regret să o spun că US Navy trece prin ape agitate din cauza a diverşi factori, în principal lipsa unui leadership", a declarat el, invocând în special un vast scandal de corupţie care a zguduit Marina în 2015 şi coliziunile unor nave militare care au făcut 17 morţi în 2017.

El a făcut aluzie, calificându-le un "pas judiciar fals", la divergenţele dintre Trump şi fostul secretar al Marinei, Richard Spencer, asupra sorţii unui soldat de elită acuzată de crime şi graţiat de preşedintele americane. Incidentul a dus la demiterea lui Spencer la 24 noiembrie.

El a menţionat de asemenea recenta criză legată de răspândirea coronavirusului la bordul portavionului nuclear USS Theodore Roosevelt, care a făcut ca persoana numită în locul lui Spencer, Thomas Modly, să îşi piardă postul chiar înainte ca desemnarea sa să fie confirmată de către Congres, potrivit Agerpres.

Demis la 7 aprilie, Modly a fost înlocuit, de pe o poziţie interimară, de James McPherson, un amiral în rezervă care tocmai preluase funcţia de comandant-şef adjunct al armatei.

Fost pilot, Kenneth Braithwaite a servit timp de 21 de ani în US Navy, unde a ocupat diferite posturi, printre care şi cel de purtător de cuvânt, înainte de a părăsi armata în 1993 pentru a intra în sectorul privat.

În 2016, el a participat la campania electorală a lui Donald Trump în Pennsylvania şi a făcut parte din echipa de tranziţie a miliardarului republican imediat după alegerea sa.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel