Pentagonul atrage atenţia Turciei că atacurile pe care le efectuează în nordul Siriei pun în pericol forțele americane

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Deși Partidul Muncitorilor din Kurdistan [PKK] și Partidul Uniunii Democratice Siriene [PYD], considerat că ramură a primului, au negat orice responsabilitate cu privire la atentatului comis la Istanbul la 13 noiembrie, autoritățile turce nu au nicio îndoială că aceste două organizații se află în spatele atentatului. Deși circumstanțele acestui act terorist rămân neclare, fratele lui Ahlam Al Bashir, suspecta arestată după atacul cu bombă de la Istanbul, ar fi un cadru al Armatei Naționale Siriene, sprijinită de Ankara. În plus, ea însăși ar fi afiliată Brigăzii Sultan Murad, o grupare jihadistă pro-turcă.

În orice caz, o săptămână mai târziu, Turcia a lansat o operațiune aeriană pentru a lovi pozițiile deținute de mișcările kurde din nordul Siriei și Irakului. Trebuie remarcat faptul că, aproape în același timp, Iranul a bombardat și opozanții kurzi iranieni care se refugiaseră pe teritoriul Irakului, precizează publicaţia franceză Opex 360.

Ulterior, și așa cum a făcut-o deja în octombrie 2021 și mai 2022, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a evocat o nouă operațiune terestră în nordul Siriei, unde, alături de Forțele Democrate Siriene [FDS] și, deci, de milițiile kurde siriene [YPG], sunt prezente și forțe americane în cadrul operațiunii antijihadiste "Inherent Resolve". De aici și apelurile la moderație adresate Ankarei de către Washington, dar și de Moscova, care are și ea trupe desfășurate în Siria

,,Facem apel la o dezescaladare tensiunilor din Siria pentru a proteja civilii și pentru a susține obiectivul comun asumat de a învinge Statul Islamic" și "continuăm să ne opunem oricărei acțiuni militare necoordonate în Irak care încalcă suveranitatea (țării)", a declarat la 22 noiembrie Ned Price, purtătorul de cuvânt al diplomației americane.

La Moscova, Kremlinul a declarat că "înțelege preocupările de securitate ale Turciei", făcând în același timp apel la "toate părțile să se abțină de la orice inițiativă care ar putea duce la o destabilizare gravă a situației generale".

Cu toate acestea, după ce a vizat 89 de aşezări ale mişcărilor kurde în nordul Irakului și în Siria, la 20 noiembrie, forțele aeriene turcești și-au continuat raidurile. Iar unul dintre acestei raiduri aeriene s-a concentrat asupra unei baze comune a forțelor kurde și a coaliției antijihadiste, situată la aproximativ douăzeci de kilometri de orașul Hassaké.

La început, și deși doi combatanți kurzi au fost uciși, US CENTCOM, comandamentul american pentru Orientul Mijlociu și Asia Centrală, a asigurat că trupele sale nu au fost puse în pericol... Înainte de a se răzgândi câteva ore mai târziu, după ce a primit "informații suplimentare".

A doua zi după raidul efectuat cu o dronă, un purtător de cuvânt al Pentagonului, generalul Pat Ryder, a declarat că "recentele lovituri aeriene din Siria au amenințat în mod direct siguranța personalului american care lucrează în Siria.

Mai pe scurt, Pentagonul consideră că acțiunile turcești în nordul Siriei "amenință siguranța personalului militar american desfășurat în regiune" și că "escaladarea" în regiune "pune în pericol ani de eforturi depuşi în lupta împotriva combatanților Statului Islamic".

Cu toate acestea, în ultimele zile, Turcia și-a înăsprit tonul față de Statele Unite. Astfel, la 14 noiembrie, ministrul turc de interne Süleyman Soylu a declarat că a refuzat condoleanțele trimise de Washington după atacul de la Istanbul.

"Nu acceptăm, respingem, condoleanțele ambasadei SUA. Alianța noastră cu un stat care menține Kobane și buzunarele de teroare [...] trebuie dezbătută. [...] Persoană responsabilă este cea care furnizează informații interne pentru PKK. Nu este nevoie să discutăm despre pioni", a declarat Soylu.

La 22 noiembrie, președintele Erdogan a făcut același tip de declaraţie. "De câteva zile îi survolăm pe teroriști cu forțele noastre aeriene și cu drone. Cu voia lui Dumnezeu, îi vom elimina în curând", a spus Erdogan.

"Am răspuns la atacul ticălos [din 13/11] care a luat viața a șase oameni nevinovați, inclusiv copii, prin distrugerea organizațiilor teroriste din Irak și din nordul Siriei", a insistat preşedintele Turciei, precizând că ,,știm cine îi înarmează și cine îi încurajează pe teroriști".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel