Pe fondul tensiunilor din Golf, Iranul militarizează cele trei insule din Strâmtoarea Ormuz pe care le revendică și Emiratele Arabe Unite

Nicolae Iordan |
Data publicării:

Pe 3 ianuarie, postul arab de televiziune "Al Jazeera" a relatat că, pe fondul escaladării tensiunii și schimbului de amenințări între Washington și Teheran, Iranul a inclus în politica sa de apărare cele trei insule pe care și le dispută cu Emiratele Arabe Unite, aducând în prim plan "o nouă schimbare a geografiei amenințării și  descurajării".

Comandantul Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, Hossein Salami, a inspectat (02.01.2021) forțele dislocate pe insula Abu Musa, la o săptămână după ce comandantul componentei navale, Ali Reza Tangsiri, a vizitat trupele prezente pe insulele Tunb Al Kubra și Tunb Al Sughra.

Aceste insule strategice permit supravegherea Strâmtorii Ormuz, prin care trece zilnic aproximativ 40% din producția globală de petrol. De pe aceste insule se monitorizează cu ușurință traficul maritim din Golf, reprezentând astfel un centru adecvat pentru controlul militar.

Abu Dhabi susține însă că cele trei insule fac parte din teritoriul Emiratelor Arabe Unite și cere întoarcerea lor sub suveranitatea emiratelor, dar Iranul afirmă că proprietatea sa asupra acestora nu este negociabilă.

Teheranul și-a declarat suveranitatea asupra insulelor în 1971, cu doar două zile înainte ca  Emiratele Arabe Unite să obțină independența față de Marea Britanie.

În anul 1992, Iranul a instalat pe insula Abu Musa sisteme de rachete antinavă și a înființat o bază pentru Corpul Gardienilor Revoluției Islamice și o bază navală pentru marina militară iraniană. În 1999, a construit pe insulă un aeroport, care facilitează legătura cu orașul port iranian Bandar Abbas. În 2012, a fost înființat un nou guvernorat denumit "Golful Persic", iar insula Abu Musa a devenit centrul său. În acel an, Mahmoud Ahmadinejad a efectuat prima vizită a unui președinte iranian în această insulă.

Fostul comandant al Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, Muhammad Jaafari, a vizitat insula Abu Musa la începutul anului 2019, descriind-o drept "inima Iranului" care bate în apele Golfului, subliniind, la acel moment, că Teheranul își va întări aici prezența militară.

În aprilie 2020, comandantul componentei navale a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice a dezvăluit o cerere din partea liderului suprem, Ali Khamenei, de reabilitare a celor trei insule, prin dezvoltarea unei infrastructuri inclusiv pentru servicii și locuințe.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel