Pe fondul războiului din Ucraina, Ministerul Transporturilor vrea o nouă companie de transport feroviar care să deservească nevoilor de apărare ale țării

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministerul Transporturilor a publicat  pe pe site-ul său, pe 22 noiembrie 2022, proiectul unei ordonanțe de urgență care vizează înființarea unei noi companii feroviare de stat – Carpatica Feroviar SA. Înființarea acestei noi companii vine pe fondul problemelor pe care le are CFR Marfă, mai ales din cauza unui ajutor de stat pe care va trebui să îl ramburseze, și în al doilea rând pentru că transportul pe calea ferată a devenit vital, în contextul războiului din Ucraina.

,,Asigurarea transportului de marfă pe cale ferată reprezintă un serviciu de interes strategic general, sincopele în funcționarea acestuia generează perturbări grave în funcționarea principalelor ramuri economice de activitate. Evenimentele extraordinare ale anilor 2020 – 2022 (pandemia covid-19, criza energetică, alimentară și a transporturilor, precum și războiul din Ucraina) au accentuat nevoia investițiilor în sectorul feroviar, respectiv importanța existenței unui operator feroviar de stat, apt să execute necondiționat toate transporturile necesare, conform cerințelor agreate la nivelul României din UE și NATO. Statul român are obligația de a recupera, cu celeritate, ajutorul de stat declarat ilegal prin Decizia Comisiei Europene C(2020) 1115 final din 24.02.2020 (în continuare, Decizia), acordat Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă “C.F.R. Marfă” SA (denumit în continuare CFR Marfă). Nerecuperarea urgentă a ajutorului de stat (2,6 miliarde lei + dobânzi) poate conduce la costuri accesorii a căror valoare pot mări considerabil suma declarată ca ajutor de stat'', se arată în proiectul de Ordonanță de urgență publicat de Ministerul Transporturilor.

Reprezentantii din cadrul Ministerul Transporturilor sustin ca este nevoie de înființarea unei noi companii feroviare de stat pentru deservirea nevoilor de apărare ale țării.

,,Ținând cont de situația în care se regăsește CFR Marfă, față de care obiectivul principal al statului român este rambursarea ajutorului de stat ilegal și punerea în aplicare a Deciziei, se creează nevoia înființării unei noi companii viabile de interes național, pentru deservirea nevoilor de apărare ale țării. Orice întârziere în adoptarea măsurilor prezentate poate periclita activitatea de transport feroviar de marfă și poate afecta decisiv industriile direct dependente de resursele deținute, iar, în ceea ce privește punerea în aplicare a Deciziei C(2020) 1115 final a Comisiei Europene, crește riscul declanșării procedurii de infringement față de statul român”, precizează proiectul.

 

Noua companie feroviară de stat va trebui să fie capabilă să facă transport militar de trupe și armament

 

Cei care au elaborat Proiectul de Ordonanță de Urgență privind înființarea Carpatica Feroviar SA spun că evenimentele extraordinare ale anilor 2020 – 2022 au relevat nevoia statului român de a se putea baza pe existența unei societăți de transport feroviar de marfă ce va putea realiza următoarele tipuri de transporturi:

– transportul de trupe, echipamente, utilaje, armament, în caz de mobilizare a forțelor armate ale României și ale partenerilor strategici;

– transportul de ajutor umanitar pentru zonele afectate de conflicte armate, pentru asigurarea cooperării internaționale;

transportul de cereale, materii prime și combustibil, pentru evitarea unei crize alimentare sau energetice.

,,Totodată, Mobilitatea Militară reprezintă un element nou introdus de către Comisia Europeană pentru perioada de programare 2021 – 2027, acesta fiind inclus și în Regulamentul privind Mecanismul pentru Interconectarea Europei 2021 – 2027 (CEF 2.0). Statul român și-a asumat creșterea mobilității militare prin aderarea la cooperarea structurată permanentă (PESCO) și în cadrul Summit-ului NATO din luna iunie 2018. Obiectivul asumat prin PNRR de a face sectorul feroviar competitiv, respectiv măsurile orizontale privind protecția mediului, siguranța și eficiența globală a serviciilor de transport creează premisele pentru dezvoltarea economică locală și regională (obiective corelate cu European Green Deal, politicile climatice ale UE, planul UE privind schimbările climatice, Strategia) Europeană de Mobilitate Durabilă și Inteligentă, Regulamentul TEN-T. Noul sistem de taxare pentru vehicule gestionat în principal de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va include: transferul a 10 % din traficul rutier (pasageri și mărfuri) către transportul feroviar până în 2026, comparativ cu 2020'', sustin cei care au elaborat Proiectul de Ordonanță de Urgență.

De asemenea, planul de acțiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare 2021-2025 are ca obiectiv creșterea traficului feroviar de marfă cu minimum 25% în 2026 față de 2020.

,,Estimări preliminare includ, printre beneficiile secundare ale adoptării măsurii de sprijinire a sectorului de transport feroviar, un transfer de trafic (pasageri + marfă) estimat de 10% către infrastructura feroviară ducând la decongestionare, poluare redusă și siguranță crescută. Planul de acțiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare 2021-2025 are ca obiectiv creșterea traficului feroviar de marfă cu minimum 25% în 2026 față de 2020, creșterea utilizării materialului rulant nou achiziționat, precum și creșterea gradului de utilizare a materialului rulant nou achiziționat sau modernizat (cu până la 35%) pentru un randament maxim în ceea ce privește investițiile realizate pentru modernizare infrastructurii feroviare și pentru valorificarea materialului rulant”, se mai arată în Ordonanța de urgență privind înființarea Carpatica Feroviar SA.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel