Oficial rus: Actuala criză în relaţiile dintre Rusia şi SUA ar putea fi mai periculoasă decât Războiul Rece

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Criza actuală în relaţiile dintre Rusia şi SUA ar putea fi mai periculoasă decât Războiul Rece, a declarat marţi seara ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov, în cadrul forumului "Dialogul Fort-Ross", un canal neoficial de comunicare dintre cele două ţări care funcţionează din 2012, potrivit agenţiei de presă TASS.

"(...) Ceea ce vedem astăzi că se întâmplă în relaţiile bilaterale între Rusia şi SUA poate fi calificat drept o criză gravă şi complexă, posibil ca - până într-un punct - să depăşească într-un fel situaţia dificilă prin care au trecut ambele ţări în perioada Războiului Rece", a afirmat Riabkov în cadrul acestui forum desfăşurat anul acesta în format de videoconferinţă.

Această criză "s-ar putea dovedi şi mai periculoasă, întrucât pe vremea aceea existau cadre şi reguli clare, iar acum există prea multă incertitudine în jurul tuturor acestor lucruri. Situaţia este destul de riscantă", a opinat nr.2 al diplomaţiei ruse, potrivit Agerpres.

La 16 iunie, la Geneva, a avut loc o întrevedere între preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin şi Joe Biden, prima întâlnire la vârf ruso-americană după 2018. Într-o declaraţie comună, cei doi lideri au subliniat că părţile intenţionează să lanseze un dialog bilateral cuprinzător, de substanţă şi energic, privind stabilitatea strategică. În plus, Moscova şi Washingtonul şi-au anunţat planurile de a începe consultări privind securitatea cibernetică, schimburi de prizonieri şi discuţii despre controlul armamentului.

De atunci, atmosfera s-a detensionat întrucâtva, dar divergenţele dintre cele două puteri persistă, conform experţilor.

Referitor la stabilitatea strategică, Riabkov s-a referit în mod special la sistemul antirachetă al SUA, afirmând că Statele Unite nu vor putea crea un sistem de apărare antirachetă care să le protejeze 100%.

"Noi considerăm că a fost o decizie fundamental greşită sub cea de-a doua administraţie a lui (Bill) Clinton şi apoi sub administraţia lui (George) Bush Jr. de a începe construirea a ceea ce acum arată ca un sistem global de apărare antirachetă multistratificat", a afirmat Riabkov, adăugând că Moscova porneşte de la premisa că administraţia lui Joe Biden va fi capabilă să abordeze în mod serios preocupările pe care Rusia le asociază cu problema respectivă.

Pe măsura dezvoltării tehnologiilor, vor apărea noi oportunităţi şi instrumente pentru SUA, prefigurându-se "situaţii din ce în ce mai periculoase (pentru Rusia) în care aceste capacităţi vor începe să submineze şi să devalorizeze elemente critice ale descurajării strategice ruseşti", consideră ministrul rus adjunct de externe.

"Nu ne dorim ca aceasta să se întâmple. Credem în mod constant în legătura dintre ofensiva strategică şi apărarea strategică", a spus ministrul adjunct de externe rus, pronunţându-se pentru o nouă ecuaţie strategică, care să ia în considerare toate aceste aspecte.

"Nu trebuie să mai pierdem timp. Este important să ne concentrăm asupra unui cadru care să ne asigure că sistemul antirachetă american serveşte scopului potrivit şi nu subminează fundamentele stabilităţii strategice", a insistat el.

Dialogul dintre Federaţia Rusă şi SUA privind stabilitatea strategică va continua în următoarele săptămâni, a mai adăugat Serghei Riabkov.

La summitul din iunie, de la Geneva, preşedinţii Vladimir Putin şi Joe Biden au convenit să reia consultările privind stabilitatea strategică. De atunci, au avut loc două runde de consultări - pe 28 iulie şi 30 septembrie, aminteşte TASS.

În octombrie, preşedintele Vladimir Putin a declarat că, sub paravanul unor centre de antrenament, ţările NATO ar putea să instaleze rachete în Ucraina, aşa cum au plasat înainte elemente ale scutului antirachetă în România şi Polonia, cu lansatoare incluse în sistemul Aegis Ashore ce pot fi echipate cu rachete de croazieră Tomahawk, notează publicaţia Vzgliad. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel