Oficial american din domeniul apărării confirmă: O baterie a sistemului Patriot a fost avariată de rachetele ruseşti, dar nu a fost distrusă

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Un oficial american din domeniul apărării a declarat pentru CNN că o baterie a sistemului de apărare antiaeriană MIM-104 "Patriot", desfășurată în capitala ucraineană Kiev, a fost avariată, dar se pare că nu a fost distrusă în timpul atacului cu rachete de aseară.

 

Sistemul ucrainean de apărare antiaeriană Patriot a fost probabil avariat de rachetele rusești Kinzhal lansate luni seara asupra Kievului și împrejurimilor sale.

În prezent, se evaluează pagubele: sistemul va putea fi reparat în Ucraina sau va trebui să fie adus pe teritoriul unui stat occidental.

SUA încă evaluează în ce măsură sistemul a fost avariat, a precizat oficialul american, sub protecţia anonimatului, pentru CNN. Acest lucru va determina dacă sistemul trebuie luat din Ucraina în întregime sau pur și simplu reparat la fața locului de către forțele ucrainene.

Ministerul rus al Apărării a declarat marți, într-o postare pe Telegram, că "o lovitură de mare precizie a sistemului de rachete hipersonice Kinzhal a lovit un sistem de rachete antiaeriene Patriot, fabricat în SUA".

Oficialii ucraineni au declarat marți că au reușit să intercepteze cu succes toate cele șase rachete hipersonice lansate de ruși, dar armata ucraineană a refuzat să comenteze afirmația rușilor potrivit căreia un sistem Patriot a fost lovit. "Nu putem comenta acest lucru. Nu vom comenta informațiile lansate de rusi", a declarat purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene Ucrainene, Iurii Ihnat.

Ucraina are în prezent două sisteme de apărare antiaeriană Patriot, unul donat de SUA și celălalt donat în comun de Germania și Olanda. Nu este clar care dintre aceste sisteme a fost avariat, dar scoaterea unuia dintre aceste sisteme din funcțiune - chiar și pentru o perioadă scurtă - ar putea afecta capacitatea Ucrainei de a apăra Kievul pe fondul intensificării atacurilor cu rachete rusești.

Rusia a mai țintit sistemele Patriot cu rachete hipersonice, au declarat săptămâna trecută oficiali americani pentru CNN, inclusiv o dată pe 4 mai. Acel atac a eșuat, iar ucrainenii au interceptat cu succes racheta înainte ca aceasta să lovească Patriot, au spus oficialii.

 

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel