Polonia, asemenea României, a demarat un program de înzestrare cu mașini de luptă ale infanteriei. Dacă România a optat pentru Lynx produs de Rheinmetall, polonezii se îndreaptă spre o soluție autohtonă, MLI Borsuk. Ca o paranteză, amintim că recent, așa cum menționa și DefenseRomania, peste 30 de companii românești sub egida Organizației Patronală din Industria de Apărare (OPIA) au avut întrevedere cu Rheinmetall, pentru a identifica direcții de cooperare industrială în cele șase programe din SAFE în care soluțiile Rheinmetall au fost declarate câștigătoare de statul român.
Revenind la Polonia, o parte din achiziția Borsuk a fost trecută pe fondurile din mecanismul european de împrumut SAFE.
Dacă România vizează înlocuirea MLI-84 Jderul, polonezii vor înlocui blindatele sovietice BMP-1.
În 2023 a fost semnat un contract-cadru pentru proiectul Borsuk, care prevede în total 1.014 de vehicule în diferite versiuni. Au fost contractate până în prezent 111 mașini de luptă Borsuk, iar în prezent se negociază pentru următorul lot de 146.
Un „gol” de timp care trebuie umplut: Până Borsuk va ajunge în dotarea Poloniei, Stryker american ar putea asigura tranziția
![]()
Mașina de luptă a infanteriei Borsuk, un produs 100% dezvoltat de industria de apărare din Polonia. Photo source: Borsuk la expoziția MSPO din Kelce, Polonia @DefenseRomania
Despre acest lucru a discutat generalul polonez Marek Sokołowski, comandantul Forțelor Armate ale Poloniei, într-un interviu acordat recent publicației locale Defence 24. Acesta a afirmat că prioritatea rămâne echipamentul produs în Polonia, dar în programul MLI, Stryker e o soluție de tranziție până vor fi produse mașinile de luptă Borsuk.
„Blindatele Stryker ar putea reprezenta o completare valoroasă a capacităților subunităților motorizate. Este o platformă testată în acțiuni reale de luptă, care oferă flexibilitate și posibilitatea de a îndeplini misiuni diverse.
O potențială achiziție ar crește interoperabilitatea cu forțele aliate, în special cu cele americane, și ar putea întări capacitățile de desfășurare rapidă și sprijin al operațiunilor pe flancul estic al NATO.
Totuși, condițiile de achiziție sunt cruciale, starea tehnică a echipamentului, disponibilitatea pieselor de schimb, costurile de exploatare și posibilitatea de integrare în sistemul polonez de logistică și instruire. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, Stryker ar putea fi o soluție tranzitorie eficientă”, precizează comandantul Armatei Poloniei.
„Desigur, prioritatea rămâne achiziția de armament produs de industria poloneză. Realizăm acest proces în mod continuu, iar inclusiv masina de luptă a infanteriei Borsuk și transportorul blindat Rosomak care va integra turela ZSSW-30, sunt o prioritate. În același timp, însă, amploarea și urgența provocărilor de securitate fac ca, în calitate de Comandant General, să trebuiască să privesc și dintr-o perspectivă temporală adecvată amenințărilor și soluțiilor disponibile”, a mai punctat generalul Sokołowski.
Acesta a subliniat că nu s-a luat o decizie finală în ceea ce privește Stryker, ca soluție de tranziție până la Borsuk, în prezent existând analize, informațiille oficiale urmând să fie comunicate de conducerea Ministerului polonez al Apărării.
„Doresc să precizez clar că, în această etapă, nu au fost luate decizii finale cu privire la această chestiune. Sunt în curs de desfășurare analize și verificări ale diferitelor opțiuni, iar eventualele decizii vor fi comunicate de către conducerea Ministerului Apărării”, a conchis șeful Armatei Poloniei.
Borsuk-ul polonez, soluția autohtonă a Poloniei pentru mașinile de luptă ale infanteriei
![]()
Vehiculul blindat amfibiu Borsuk NBPWP (New Floating Infantry Fighting Vehicle)
Borsuk este un vehicul de luptă pentru infanterie de nouă generație, destinat să înlocuiască vehiculele BWP-1 - vechi de mai bine de jumătate de secol.
IFV-ul amfibiu Borsuk este echipat cu o stație de arme telecomandată de la distanță ZSSW-30, dezvoltată în comun de companiile poloneze WB Electronics și HSW în cadrul programului ZSSW-30 remote-controlled turret system (RCTS).
Armamentul principal al acestei turele constă dintr-un tun automat Mk44 BUSHMASTER II de 30 mm, o mitralieră coaxială de 7,62 mm model UKM-2000 și două lansatoare de rachete antitanc SPIKE-LR montate pe partea dreaptă a turelei.
Viteza vehiculului este impresionantă, ajungând la 80 km / h pe un drum asfaltat. IFV-ul Borsuk este bazat pe un nou șasiu pe șenile dezvoltat de industria de apărare poloneză, având motorul amplasat în față, turela în mijloc și compartimentul dedicat echipajului este amplasat în spate.