Noi generatoare electrice pentru tancurile Abrams M1A2

Eduard Pascu |
Data publicării:

Collins Aerospace se așteaptă să livreze mai mult de 400 de generatoare electrice pentru tancurile de luptă Abrams M1A2 ale US Army până în 2021, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, transmite Jane.

Collins Aerospace a livrat armatei americane, până în prezent, peste 250 de generatoare electrice ca parte a unui contract de producție inițială (LRIP) cu rată scăzută din 2017. Acest generator electric furnizează cu 50% mai multă putere la bord decât sistemul vechi al vehiculului în același spațiu.

Purtătorul de cuvânt al Collins Aerospace, Al Killeffer, a declarat, pe 11 octombrie, că puterea nominală maximă oficială a generatorului este de 28 kW (82 Vdc la 1.000 amperi), dar compania a obținut în timpul testărilor, pentru intervale scurte, niveluri de putere mai mari, fără daune. Killeffer a spus că generatorul electric furnizează aceeași cantitate de putere, 28 kW, în timp ce este inactiv, spre deosebire de sistemul de alimentare pornit continuu.

 (w670)

De asemenea, sistemul dispune de funcții avansate de control al generatorului, diagnosticare și semnalare a erorilor, oferind astfel oportunități de monitorizare a fiabilității și a stării cât și de întreținere predictivă a acstuia. Killeffer a spus că funcțiile generatorului electric sunt controlate de un sistem digital avansat, care gestionează cerințele care sunt plasate pe generator, astfel încât acesta să furnizeze în mod constant cantitatea de energie necesară utilizatorului pentru operarea vehiculului.

Killeffer a spus că acest lucru înseamnă că, indiferent dacă utilizatorul merge cu 72 km/h, stă la ralanti sau utilizează echipamente de avertizare cu laser sau sisteme de comunicații, generatorul este proiectat pentru a furniza în mod fiabil cantitatea de putere necesară pentru funcționarea vehiculului și a sistemului său.

Vezi și: Noul tanc Abrams M1A2C este gata de livrare 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel