,,Investiţiile în economia naţională până în acest moment se ridică la 3,9 miliarde lei. Sunt bani care au fost întrebuinţaţi atât în investiţii directe în economia naţională, investiţii indirecte prin offset, cât şi cheltuielile cu bunuri şi servicii", a spus ministrul Apărării, într-o conferinţă de presă, în cadrul căreia a prezentat stadiul îndeplinirii obiectivelor MApN de la preluarea mandatului.
El a arătat că, la nivelul MApN, au fost alocate aproximativ 260 milioane de lei pentru personalul specializat din spitalele militare şi celelalte elemente puse la dispoziţie de Armată pentru sprijinul în lupta anti-COVID.
Ministrul Apărării a precizat că, în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructură, au fost asumate 213 obiective care se află în curs de construcţie sau modernizare.
"Au fost semnate contracte de peste 1,5 miliarde de lei şi peste 480 de milioane de euro reprezintă sume care au fost plătite către companiile de construcţii", a adăugat Ciucă.
Potrivit acestuia, toţi cei 2.250 de elevi din colegiile militare au laptopuri şi tablete, iar până la sfârşitul anului cei 1.517 elevi ai şcolilor postliceale militare vor primi aceste dispozitive. De asemenea, ministrul Apărării a menţionat că, până la finalul semestrului I din acest an universitar, se va definitiva achiziţionarea tabletelor şi a laptopurilor pentru cei 4.277 de studenţi care provin din medii defavorizate.
,,Armata română şi-a respectat toate angajamentele asumate, am continuat să desfăşurăm misiunile în teatrele de operaţii şi, totodată, atunci când a fost nevoie nu am ezitat să putem să ne angajăm la solicitări şi acţiuni care erau cerute de o situaţie concretă", a transmis ministrul.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News