NATO, reacţie cu privire la decizia Rusiei privind Tratatul Noul START: Arhitectura controlului armelor a fost distrusă

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Kremlin
Foto: Kremlin

Liderul rus Vladimir Putin a anunțat că Rusia își suspendă participarea la Tratatul de reducere a armelor strategice (New START) privind limitarea armelor nucleare ale Federației Ruse și Statelor Unite. Președintele rus a reamintit că primul tratat privind armele strategice a fost încheiat între URSS (Uniunea Sovietică) și SUA în 1991 "în condițiile reducerii tensiunilor și întăririi încrederii reciproce". Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut apel la Rusia să își reevalueze decizia de a suspenda participarea la Tratatul de reducere a armelor strategice cu Statele Unite.

Putin a adăugat că actualul tratat, din 2010, conține clauze privind indivizibilitatea securității, privind interconectarea directă a armelor strategice ofensive și defensive, dar "toate acestea au fost uitate de mult timp, SUA s-au retras din tratatul privind apărarea antirachetă".

Potrivit lui Putin, relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat deoarece Statele Unite încearcă să revizuiască rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial și să construiască o lume "în stil american".

Putin a menționat că, la începutul lunii februarie 2023, Alianța Nord-Atlantică (NATO) a cerut Rusiei să revină la implementarea tratatului privind armele strategice ofensive, inclusiv admiterea inspecțiilor la instalațiile de apărare nucleară ale Federației Ruse.

 

Suspendarea de către Rusia a participării la Tratatul Noul START înseamnă "destructurarea" întregii arhitecturi asupra controlului armamentelor

 

"Regret decizia anunţată de Rusia astăzi de a suspenda participarea sa la tratatul Noul Start", a spus Stoltenberg la o conferinţă de presă la sediul NATO din Bruxelles, după ce mai devreme preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat, în discursul adresat parlamentului, că Rusia îşi suspendă participarea la tratatul New START (Noul START, Tratatul privind reducerea armelor nucleare strategice) cu Statele Unite, ce limitează arsenalele nucleare strategice ale celor două părţi.

"În ultimii ani, Rusia a încălcat şi a ieşit din acorduri esenţiale privind controlul armamentelor (...) Odată cu decizia de astăzi asupra Noului START, întreaga arhitectură asupra controlului armamentelor a fost destructurată", a indicat secretarul general al NATO. "Încurajez cu tărie Rusia să-şi reconsidere decizia şi să respecte acordurile existente", a adăugat el.

"Nimeni nu atacă Rusia. Rusia este agresorul, Ucraina este victima agresiunii", a mai spus Stoltenberg, vorbind alături de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell şi de ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, după ce preşedintele Putin declarase că Occidentul caută prin conflictul din Ucraina să "termine" Rusia.

Decizia Rusiei de a suspenda Tratatul de reducere a armelor strategice (START) cu Washingtonul este "profund nefericită și iresponsabilă", dar Statele Unite rămân dispuse să discute această problemă.

"Rămânem pregătiți să discutăm despre limitarea armelor strategice în orice moment cu Rusia, indiferent de orice altceva se întâmplă în lume sau în relația noastră", a precizat Blinken.

Secretarul de stat american a vorbit după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat că Moscova își va suspenda participarea la cel mai recent tratat de control al armelor dintre cele două principale puteri nucleare ale lumii.

Tratatul de reducere a armelor strategice, care a fost prelungit cu cinci ani în 2021, rămâne singurul tratat de control al armelor în vigoare între Rusia și Statele Unite.

Semnat în 2010, tratatul limitează numărul de purtători de rachete strategice și de focoase nucleare din Federația Rusă și Statele Unite la 700 și, respectiv, 1.550.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel