„Momentul critic” al bătăliei tehnologice dintre SUA și China. Anii 2025-2030, decisivi pentru cine va domina economic lumea

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:
Sursă foto: U.S. Army
Sursă foto: U.S. Army

Anii 2025 – 2030 vor fi decisivi pentru a decide învingătorul din cursa tehnologică SUA - China, potrivit unui important raport, lansat recent în SUA.

Semnale de alarmă despre pericolul reprezentat de ascensiunea tehnologică a Chinei au fost trase de mai mult timp, dar predicțiile mai concrete privind când și ce anume domenii vor face diferența în favoarea Chinei au lipsit până acum.

Luni, un grup privat de experți în tehnologii de apărare, condus de Eric Schmidt – fostul CEO al Google, a făcut primele previziuni privind concurența dintre SUA și China, lansând totodată unele avertismente pentru administrația americană, dar și la nivel mondial.

Una dintre cele mai importante concluzii ale evaluării este că „momentul critic” în cursa globală a tehnologiei este destul de aproape, iar dacă SUA pierd supremația, prețul va fi o dependență mondială față de China.

 

Anii 2025-2030 vor fi decisivi în lupta tehnologică dintre SUA și China și vor determina cea mai mare putere economică mondială

 

Potrivit raportului, anii 2025-2030 se vor dovedi critici pentru a decide dacă SUA ține pasul sau rămâne în urmă, în lupta tehnologică.

Pierderea competiției ar putea include viața de zi cu zi a americanilor, se arată în raport. China nu numai că și-ar putea folosi avantajul tehnologico-economic pentru influența politică, dar dominația chineză ar putea amenința accesul liber la internet și ar putea crea o dependență la nivel de țară pentru majoritatea tehnologiilor digitale de bază, făcând națiunile vulnerabile la atacurile cibernetice, se precizează în raport.

„Va fi trăsătura definitorie a politicii globale pentru tot restul vieții noastre”, a declarat, luni, reporterilor Bob Work - fost secretar-adjunct al apărării în administrațiile Obama și Trump. „Va determina cine este cea mai mare putere economică din secolul 21. Va determina cine este cea mai mare putere militară. Este o competiție pe care pur și simplu trebuie să o câștigăm”.

Evaluarea de aproape 200 de pagini, numită „Provocările de la jumătatea deceniului pentru concurența națională”, este primul raport publicat de Special Competitive Studies Project - un grup privat condus de Eric Schmidt, fost CEO al Google și co-președinte al Comisiei guvernamentale Naționale pentru Securitate Națională pe probleme de inteligență artificială și muncă.

Grupul se bazează pe activitatea Comisiei pe probleme de inteligență artificială  mandatată de Congres, care a identificat tehnologia drept elementul central al rivalității dintre SUA și China. Comisia și-a încheiat activitatea în octombrie anul trecut, potrivit publicației Defense News.

„Până în acest moment, din cauza celor 20 de ani petrecuți în Orientul Mijlociu, ne-am cam luat ochii de pe minge”, a spus plastic Work. „În timp ce această rivalitate tehnologică și competiție prindea putere, noi nu am răspuns cu adevărat, așa cum am fi făcut-o în mod normal, în trecut”.

 

SUA sunt pe cale să piardă microelectronica, tehnologia wireless de generația a cincea (5G) și inteligența artificială (AI)

 

Trei domenii de luptă tehnologică – microelectronica, tehnologia wireless de generația a cincea (5G) și inteligența artificială (AI) - care sunt fundamentale pentru SUA și aliații lor, sunt pe cale să fie pierdute  în peisajul tehnologic strategic, se arată în raport.

Aceste tehnologii reprezintă hardware-ul critic, infrastructura de rețea și software-ul care stau la baza vieții de zi cu zi în SUA, precum și la cea a aparatului de securitate națională.

Politica americană încă nu s-a conectat pe deplin la noua realitate caracterizată de concurența tehnologică cu China.

Deși Congresul a întreprins unele acțiuni recente, autorii raportului au concluzionat că progresul în aceste domenii ilustrează mai degrabă o elaborare a reactivă a politicilor și o deconectare între sectorul privat și cel public. Mai fundamental, raportul spune că SUA nu a reușit să conecteze evoluțiile tehnologice cu concurența strategică.

Întrebuințarea AI în realizarea de arme biologice a fost menționat ca fiind un pericol deosebit de mare.

În timpul discuțiilor cu reporterii, Eric Schmidt a subliniat, în mod special, pericolul reprezentat de armele biologice concepute cu ajutorul AI. Folosind AI, actorii ar putea trata biologia și chimia asemănător cu blocurile de construcție, amestecând și potrivind rapid diferite combinații de compuși pentru a crea viruși.

„Va fi posibil ca actorii răi să ia bazele de date mari despre cum funcționează biologia și să le folosească pentru a genera lucruri care rănesc ființele umane”, a spus el.
Raportul a subliniat, de asemenea, probabilitatea ridicată, în anii următori, a unui conflict de mare intensitate cu Rusia și China.

În timp ce lupta în domeniile tradiționale ar putea juca în continuare un rol semnificativ, în raport se precizează că războiul va fi, de asemenea, purtat cu și împotriva puterii industriale și financiare și va pune ecosistemele de inovație unul împotriva celuilalt.

 

Războiul ruso-ucrainean a demonstrat importanța deosebit de mare a folosirii tehnologiilor informaționale de ultimă generație

 

Schmidt, care a vorbit în timp ce se întorcea dintr-o vizită de 36 de ore în Ucraina, a subliniat rolul pe care l-au jucat, până acum, tehnologiile informaționale în conflictul cu Rusia. Mutând datele în cloud, liderii ucraineni au reușit să protejeze datele naționale de hackeri și de loviturile rusești.

În conflictele viitoare, utilizarea tehnologiilor va cunoaște o extindere, se arată în raport. Pentru a avansa în privința acestor tehnologii cheie, raportul a cerut sistemului militar american să implementeze „Strategia Offset-X” pentru ca forțele armate să fie mai bine pregătite și poziționate astfel încât, să depășească în inteligență, viteză, manevră și dacă este necesar ca putere de foc, Armata Populară de Eliberare (a Chinei) ."

Raportul solicită investiții majore în rețele informaționale, senzori, software și integrarea mai mare om-mașină, în scopul creșterii gradului de dispersare a forțelor.

Abordarea din raport se concentrează pe extinderea operațiilor bazate pe rețea și pe unități mai dispersate, mai mici, echipate cu senzori și software de gestionare a luptei pentru a-i face pe luptători să înțeleagă mai bine situația.

Raportul a cerut, de asemenea, o colaborare sporită om-mașină facilitată de software.

Pentru a face investiții în aceste domenii, raportul a cerut Congresului să includă, în următorul său proiect de lege privind autorizarea apărării naționale, elemente care să se alinieze cu domeniile tehnologice cheie și cu „Strategia Offset-X”.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel