Moment istoric pentru industria turcă de apărare: La 11 ani de la prezentarea primului prototip, tancul Altay ajunge în dotarea armatei turce

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Pentru Forțele Armate Turce ieri a fost un moment istoric. Pe 23 aprilie, armata turcă  a primit primele două prototipuri ale tancului Altay. Testele vor începe în lunile următoare, iar mass-media turcă sugerează că acestea vor dura cel puțin 16 luni. 

 

 

DefenseRomania a scris luna trecută, citând o declaraţie a directorului general al companiei turce BMC, Murat Yalcintas, tancul Altay, produs de BMC Defense, pe care l-au numit "Noul Altay", va fi livrat forțelor armate turce începând cu 23 aprilie 2023.

Ieri, subliniind recentele măsuri luate în ceea ce privește industria de apărare a țării, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a vorbit despre eforturile depuse în acest domeniu, cu ocazia ceremoniei de livrare a noilor tancuri Altay către armata turcă.

Am redus dependența externă în industria de apărare de la aproximativ 80% la aproximativ 20% într-un timp atât de scurt, de 20 de ani. Numărul de proiecte de apărare, care era de doar 62 în 2002, a depășit astăzi 750", a declarat Erdogan.

Preşedintele turc a mai spus că, în timp ce bugetul total al Turciei pentru proiectele de apărare era de 5,5 miliarde de dolari în 2002, acum a ajuns la un total de 75 de miliarde de dolari, inclusiv cele aflate în curs de licitație. 

Subliniind măsurile recente luate în ceea ce privește industria de apărare a țării, Erdoğan a subliniat eforturile depuse în acest domeniu.

"Ne propunem să încununăm progresele industriei noastre de apărare cu noul tanc Altay", a declarat Erdogan.

Tancul Altay a fost actualizat în funcție de condițiile mediului de luptă actual. Capacitatea de luptă a fost crescută prin adăugarea de tehnologii actualizate, iar tancul ''național turc'' a fost rebotezat în "Noul Altay" -  care a fost configurat pe baza experiențe dobândite în cadrul operațiunilor desfășurate de armata turcă în ultimii ani.

Surse turcești susțin că noul tanc a integrat destul de multe tehnologii noi. Analiștii comentează că, datorită acestora, Altay va avea posibilitatea de a detecta țintele inamice într-un timp destul de scurtă. Noile sisteme de camere şi senzori vor ajuta echipajul tancului Altay să efectueze trageri mai precise.

Sistemul de control al focului este dotat cu un telemetru laser și un sistem de stabilizare a imaginii mult mai performant. În acest fel, tancul va putea să detecteze țintele la distanțe mari și să lovească cu precizie toate țintele care pot fi întâlnite pe câmpul de luptă.

Datorită sistemului de control al focului, capacitatea de "tragere și mobilitate" a tancului va fi îmbunătățită, iar tancul va putea trage asupra țintelor sale cu un grad ridicat de precizie, atât în mișcare, cât și atunci când este staționat, pe teren accidentat sau în timp ce efectuează o manevră evazivă.

Capacitatea de protecţie, care este una dintre cele mai importante trei caracteristici pentri orice vehicul blindat, a fost evaluata ca pentru un tanc de generația 3+. Altay dispune de module de blindaj avansate care asigură protecție pasivă modulară, dar și de un sistem de protecție activă. Astfel, conceptul de protecție hibrid este utilizat și în cazul noului Altay.

Acesta este proiectat în întregime de inginerii turci. O altă caracteristică importantă a noului Altay este că are o arhitectură flexibilă care se poate adapta la noile tehnologii. Datorită acestei caracteristici, s-a urmărit modernizarea acestuia în funcție de diferite concepte de care forțele armate turcești ar putea avea nevoie în viitor.

Anterior, directorul general al companiei turce BMC a precizat că activitățile de producție în serie în cadrul proiectului tancului de luptă principal Altay, care a fost lansat oficial la 29 iulie 2008, nu au putut începe din cauza embargoului impus de Germania pentru motoarele şi transmisă achiziţionate de Turcia de la industria germană. În acest an, compania BMC va furniza forțelor armate turce tancuri Altay care dispun de motoare furnizate de companii dn Coreea de Sud.

Coreea de Sud și Turcia au semnat un acord pentru ca motoarele dezvoltate de către compania sud-coreeană SNT Heavy Industries

DefenseRomania a scris anterior că o companie sud-coreeană va furniza transmisii pentru motoarele care vor fi folosite la continuarea proiectului tancului Altay, un program militar ambiţios la care industria turca de apărare lucrează de mai mulţi ani.

SNT Heavy Industries va furniza producătorului Altay, producătorul turc de vehicule blindate BMC, o transmisie automată de 1.500 de cai putere. Acordul are o valoare totală de 74,9 milioane de dolari. Perioada contractuală se întinde până în 2027, dar cu posibilitatea de prelungire - la un cost de 141 milioane de dolari - între 2028 și 2030.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel