Mobilitatea militară și infrastructura de transport a României, teme ale unui workshop la care a participat ministrul Ciucă

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a participat joi, 26 noiembrie, la workshop-ul cu tema Coridoarele de transport dual-use pe flancul sud-estic al NATO, organizat de Brigada Multinațională Sud-Est, în cooperare cu Asociația ofițerilor în rezervă din România, la Cercul Militar din Craiova.

Lucrările workshop-ului s-au concentrat pe ideea conturării unei strategii naționale de mobilitate militară, iar principalele teme abordate au fost legate de cooperarea inter-instituțională civil-militară, planul de acţiuni privind mobilitatea militară şi, nu în ultimul rând, programului naţional de investiţii strategice în infrastructura de transport a României.

Desfăşurarea workshop-ului a fost structurată pe două părţi, în prima parte fiind expus un material ce a prezentat o imagine obiectivă a intrastructurii de transport pe frontiera/flancul sud-estic UE/NATO, iar în a doua parte având loc, în cadrul unui panel, dezbateri purtate de specialiştii instituţiilor invitate, transmite MApN.

Alături de ministrul apărării naționale au participat, ca invitați, reprezentanți ai autorităților locale și ai instituțiilor de pe plan local din cadrul Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională.

Reamintim faptul că ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman a declarat că Statele Unite vor să construiască o autostradă și o cale ferată care să lege porturile Constanța, din România, și Gdansk, din Polonia. Ambele proiecte vor avea scop atât civil, cât și militar.

La proiecte vor participa și statele membre ale platformei politice Inițiativa celor Trei Mări. Investițiile ar veni și în contextul transferării trupelor americane din Germania în Polonia și în România.

În ceea ce privește proiectul de a lega Constanța de Gdansk, dar și proiectul unei linii de cale ferată, acestea fac parte din cadrul Inițiativei celor Trei Mări.

La ultimul summit al Inițiativei celor Trei Mări, președintele Iohannis a subliniat în cadrul reuniunii importanţa deosebită din punct de vedere economic şi strategic a liniei de cale ferată Rail2Sea, care va lega porturile Constanţa şi Gdansk, precum şi a traseului rutier transeuropean Via Carpatia.

Citește și: Nicolae Ciucă: Parteneriatul Strategic cu SUA este un pilon esenţial al securităţii României

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel