SUA vor să construiască o autostradă care să lege România de Polonia prin porturile Constanța și Gdansk

Darius Muresan |
Data publicării:
E.S. Ambasadorul SUA în România Adrian Zuckerman, sursă foto: U.S. Embassy Bucharest Facebook
E.S. Ambasadorul SUA în România Adrian Zuckerman, sursă foto: U.S. Embassy Bucharest Facebook

SUA vor să construiască o autostradă și o cale ferată care să lege porturile Constanța, din România, și Gdansk, din Polonia, informează agenția de presă Mediafax. Anunțul a fost făcut de ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, care a vorbit despre beneficiul uriaș pentru economia regiunii.

Anunțul ambasadorului american a fost făcut vineri în timpul ceremoniei de semnare a Acordul interguvernamental dintre România şi Statele Unite, de la Departamentul Energiei. Proiectul prevede realizarea unor legături terestre între porturile Constanța și Gdansk. Concret, americanii sunt interesați de o autostradă și o cale ferată care să realizeze conexiunea dintre Marea Neagră și Marea Baltică. Beneficiile pentru economia celor două țări vor fi foarte mari, a spus ambasadorul SUA.

„Vom începe derularea unui nou proiect pentru România, împreună cu Polonia, pentru construirea unei autostrăzi şi căi ferate, care să lege Constanţa, de la Marea Neagră, cu Gdansk, de la Marea Baltică. Acest proiect de infrastructură va reprezenta un beneficiu uriaş pentru economiile României şi Poloniei, dar şi pentru economiile din regiune, ani buni de acum încolo”, a declarat Adrian Zuckerman.

Anunțul ambasadorului american vine în contextul în care România și SUA au semnat un Memorandum privind finanţarea proiectului nuclear de la Cernavodă.

România caută parteneri pentru a construi reactoarelor 3 şi 4 la singura centrală nucleară din țară - Cernavodă. După anularea înțelegerii cu China, țara noastră va intra într-un parteneriat cu SUA pentru construcția reactoarelor. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel