Mircea Geoană, despre valorificarea potenţialului autohton: “România, o putere agro-industrială europeană şi mondială”

mircea-geoana_secretar-general-adjunct-al-nato_59978500
Mircea Geoană a vorbit, în deschiderea anului universitar, despre importanța dezvoltării ”potenţialului agro-industrial”, inclusiv prin prisma întăririi rezilienței României, ca stat membru al Alianței.

Agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei a scos la iveală și importanța unui stat influent din punct de vedere agro-industrial.

În urma unor lungi negocieri produsele agricole ale Ucrainei, au reușit să părăsească porturile ucrainene și să contribuie, astfel, la menținerea echilibrului extrem de fragil din statele slab dezvoltate, amenințate cu perspectiva unei grave crize alimentare în lipsa produselor agricole ucrainene.

Cu prilejul alocuţiunii rostite la Universitatea de Stiinţele Vieţii din Timişoara, la deschiderea anului universitar, Secretarul General Adjunct şi şeful Boardului de Inovare al NATO, Mircea Geoană, a declarat:

”Punerea în valoare a potenţialului agro-industrial al României trebuie să meargă mână în mână cu o nouă viziune asupra rolului mediului rural, într-un model economic si social românesc regândit. Irlanda îşi propune să îşi dezvolte mediul rural pentru a atrage 1 milion de cetăţeni din urbanul mare şi din diaspora, până în 2040.

Agro-turismul poate avea o contribuţie mult mai mare la depăşirea modestei cifre de 5%  aport la PIB a turismului, servind inclusiv la repopularea satului românesc şi la repatrierea celor din diaspora cu experienţă în industria ospitalităţii.

N-am să uit niciodată ce mi-a spus un îndrăgostit de România, astăzi Regele Charles al III-lea al Marii Britanii  `Aveţi un patrimoniu atât de frumos, aveţi grijă de el, fiţi mândri de el. Aveţi grijă de ţara voastră!`.

Acesta este nivelul de ambiţie pe care voi, profesioniştii şi liderii domeniului, vă chem să vi-l propuneţi: România - o putere agro-industrială europeană şi mondială”, a declarat Mircea Geoană.

Ciprian Dumitrache-Cotu este jurnalist și s-a alăturat DefenseRomania în 2021, fiind interesat de istorie, teme de securitate și război informațional. Urmărește îndeaproape evoluțiile din Ucraina încă dinaintea invaziei ruse din 2022, inclusiv ca observator la fața locului.
Alte știri de interes
x close