Ministrul Economiei: Industria de apărare românească se va implica mai mult în înzestrarea Armatei

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, aflat astăzi într-o vizită oficială la Cugir.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, aflat astăzi într-o vizită oficială la Cugir.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, aflat astăzi într-o vizită oficială la Cugir, la Fabrica de Arme şi Uzină Mecanică, a declarat că Guvernul vrea ca industria de apărare românească să fie implicată cât mai mult în înzestrarea Armatei, astfel încât un procent cât mai mare din fondurile alocate Apărării să meargă către industria autohtonă de profil.

,,Încă din noiembrie, de când suntem la guvernare, am decis împreună cu prim-ministrul şi ministrul Apărării ca industria de apărare românească, că este deţinută de statul român sau că este privată, să fie implicată în procesul de înzestrare a Armatei şi cât mai mult din acel 2% din PIB să se ducă către industria de apărare românească", a susţinut Popescu, la finalul unei vizite efectuate, alături de premierul Ludovic Orban şi mai mulţi miniştri, la Cugir, la Fabrica de Arme şi Uzina Mecanică.

El a precizat că, împreună cu ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, va avea în continuare discuţii "mai aplicate" cu conducerile celor două fabrici.

,,Am fost la Fabrica de Avioane Craiova, o să mergem şi la alte fabrici . (...) Vrem cu adevărat ca industria de apărare românească să fie implicată cât mai mult în înzestrarea Armatei. O să vedeţi că se va mişca industria de apărare, că industria de apărare românească îşi va schimba faţa şi va începe să producă la nivelul tehnologic de care Armata Română are nevoie", a adăugat ministrul Economiei, potrivit Agerpres.

În cadrul aceleaşi vizite, prim-ministrul Ludovic Orban a declarat că guvernul este hotărât să revigoreze industria de apărare şi să asigure comenzi din partea Armatei Române pentru capacităţile de producţie din industria de profil autohtonă.

Alături de Ludovic Orban şi Virgil Popescu a fost prezent la Cugir şi Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, care a ţinut să precizeze că în momentul de faţă există o viziune strategică de a reconecta industria de apărare a României la ritmul de dezvoltare tehnologică necesar înzestrării Armatei României cu tehnică modernă în următorii ani.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel