Ministrul Apărării vine cu clarificări: România nu deține avioane MiG-29 funcționale

mig-29-romania_55602900
Sursă foto: Digital Combat Simulator
Ministrul Vasile Dîncu a declarat că România nu deține avioane de tip MiG-29 funcționale. 

Ministrul Apărării Naționale precizează că în momentul de față nu există MiG-uri 29 în stare de funcționare. El a făcut declarațiile la mijlocul acestei săptămâni, în contextul în care la nivel internațional se discuta despre trimiterea către Ucraina a unor avioane de luptă.

„Noi nu avem MiG-uri funcționale din categoria MiG-29. Am avut niște MiG-uri, care nu sunt în stare de funcționare (…) Am văzut că se discuta la un moment de Polonia, care le-ar fi dat astfel de MiG-uri, dar nu s-a mai concretizat”, a spus Vasile Dîncu, citat de publicația locală Tomis News.

Discuția despre MiG-29 a fost adusă în spațiul public după ce Viorel Manole, directorul Patromil, în cadrul unei ediții a emisiunii „Pe Plan Extern”, difuzată săptămânal de DefenseRomania în fiecare vineri de la 11:00, a declarat că țara noastră ar deține o escadrilă de MiG-29 cu resursa „aproape intactă”, avioane de care de-a lungul timpului s-au interesat mai multe state, dar care nu ar fi putut fi vândute din cauze birocratice.

Ministrul Apărării clarifică și precizează că nu există MiG-29 funcționale în țara noastră.

Precizăm că la jumătatea anilor 1990 aeronavele MiG-29 ale României au fost propuse pentru modernizare, fiind dezvoltat un prototip la standardele NATO - MiG-29 Sniper. Programul nu a continuat din varii motive iar în 2003, după ce s-a încercat vânzarea fără succes a avioanelor MiG-29, ele au fost retrase oficial, Guvernul optând pentru modernizarea programului MiG-21 LanceR.

CITEȘTE ȘI: Ambasada SUA în România: Vă asigurăm că niciodată nu veți auzi un soldat american spunând „Davai ceas!”

Alte știri de interes
x close