Ministrul Apărării din Republica Moldova: Avem obligația morală să le mulțumim medicilor din România

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Avem obligația morală să le mulțumim celor 42 de medici și asistenți medicali militari din România, este mesajul ministrului Apărării al R. Moldova, Alexandru Pînzari, pentru medicii români care au venit, la sfârșitul săptămânii trecute, să sprijine Republica Moldova în lupta cu COVID-19.

Într-un video pe pagina sa de Facebook, Pînzari îi mulțumește omologului său român, ministrului Apărării, Nicolae-Ionel Ciucă, pentru deschidere și suport și este sigur că împreună cu România vom reuși să trecem pestea această perioadă grea, precizează Deschide.md.

„Această grea încercare, prin care trecem, ne unește și mai mult. De fapt, toată deschiderea că vom avea o colaborare de succes cu Ministerul Apărării Naționale din România, cooperarea pe dimensiunea securității și apărării fiind o prioritate pentru noi. Relațiile pe care le avem cu România și cu MAPN sunt relații de suflet întru cât vorbim aceeași limbă, ne leagă aceeași istorie și o cultură comună. În calitatea mea de ministru al Apărării dar și cetățean al R. Moldova vă sunt recunoscător pentru ajutorul frățesc de peste Prut destul de important în aceste timpuri dificile", a menționat Alexandru Pînzari.

Pe 30 aprilie, o echipă de 52 de persoane din dreapta Prutului, dintre care 41 de medici și asistenți medicali din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Sănătății din România au venit în Republica Moldova pentru a completa echipele medicale de aici în lupta împotriva pandemiei de coronavirus. Acțiunea face parte din ansamblul măsurilor de sprijin întreprinse de Statul Român în cadrul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.


Medicii români, primiți cu ostilitate de un procuror moldovean din Bălți

 

Medicii români au fost repartizați în mai multe zone din Republica Moldova. În Bălți, aceștia au fost în centrul unui episod generat de controversatul primar Renato Usatîi care în semn de recunoștință le-a oferit 1.000 de dolari, bani pe care medicii români i-au returnat imediat.

Portalul Deschide.md, precizează că Primăria din Bălți și managerul spitalului unde medicii activează au vrut să îi cazeze într-un bloc de locuințe noi.

Doar că șeful procuraturii din Bălți, Viorel Tureac, care locuiește în acest bloc, s-a opus categoric cazării medicilor români, motivând că, odată ce cadrele medicale vor îngriji bolnavi infectați cu coronavirus la Spitalul Clinic din municipiu, medicii români ar putea reprezenta un risc. Din surse avizate din cadrul Ministerului de Interne, scrie sursa citată, procurorul moldovean i-a montat și pe alți locatari ai blocului cu pricina, care, la fel, s-au manifestat împotriva medicilor români.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel