Ministerul Muncii: Limita vârstei de pensionare pentru angajaţii din industria de armament scade cu 13 ani

Eduard Pascu / 01 iul 2020 / 15:49

Limita de vârstă pentru pensionarea angajaţilor din industria de armament a fost redusă cu 13 ani, în urma adoptării, miercuri, în şedinţa de Guvern, a unei ordonanţe de urgenţă, se menţionează într-un comunicat remis de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

"Guvernul a adoptat, în şedinţa de astăzi, o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care salariaţii să beneficieze de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în următoarele activităţi: cele referitoare la fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unităţile de producţie a explozivilor, precum şi fabricarea nitrocelulozelor şi a celuloidului în aceleaşi unităţi de producţie a explozivilor; fabricarea muniţiilor şi a elementelor de muniţii; locurile de muncă în care se execută operaţii cu exploziv de iniţiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum şi locurile de muncă în care se execută operaţii cu explozivi aromatici, la care angajaţii vin în contact direct cu aceştia; operaţii de distrugere a muniţiilor încărcate şi a elementelor de muniţii încărcate, a pulberilor, a explozivilor şi a produselor pirotehnice; delaborarea muniţiilor şi a elementelor pirotehnice încărcate cu substanţe explozive sau incendiare", se precizează în comunicatul MMPS.

Potrivit ordonanţei de urgenţă, aceste activităţi sunt considerate locuri de muncă în condiţii speciale, având în vedere că sunt desfăşurate în domeniul riscului de nivel maxim, angajaţii fiind expuşi la pulberi silicogene, zgomot, gaze şi vapori iritanţi cu consecinţe asupra stării lor de sănătate, notează Ministerul Muncii, transmite Agerpres.

Documentul aprobat mai prevede ca perioada desfăşurată în activităţile menţionate anterior datei de 1 aprilie 2001, în locurile de muncă care potrivit legislaţiei anterioare erau încadrate în grupa I de muncă, să fie asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă.

Noile prevederile se aplică, la cerere, şi persoanelor care s-au pensionat anterior intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, drepturile de pensie recalculate fiind acordate cu luna următoare depunerii cererii, potrivit comunicatului Ministerului Muncii. 

Citește și: Nicolae Ciucă: Pensiile militarilor nu sunt pensii speciale!

Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2020 - Toate drepturile rezervate.
nxt.24
YesMy