Lucrări de cercetare care indică tehnologiile pentru submarinele de generație nouă ale Chinei

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:

Informații despre două lucrări de cercetare care au fost distribuite prin intermediul unei rețele de socializare oferă dovezi suplimentare ale evoluțiilor tehnologice semnificative care pot fi încorporate în proiectarea următoarei generații de submarine nucleare pentru Armata Populară de Eliberare a Chinei (PLAN), transmite Janes.

Prima lucrare se referă la „optimizarea lansatoarelor de rachete verticale de pe submarine”, iar a doua la „analiza zgomotului radiat al unui jet de pompă fără arbore”. Dacă aceste lucrări reflectă tehnologia care va fi încorporată în a treia generație de submarine chinezești cu propulsie nucleară, aceasta ar indica un avans mult mai mare decât s-a crezut, de la submarinele nucleare de atac din clasa Type 093 (Shang), la cele din clasa Type 094 (Jin) purtătoare de rachete balistice (SSBN).

Conceptul PLAN de operațiuni pentru submarinele nucleare de atac pare să acorde prioritate războiului de suprafață față de războiul antisubmarin, astfel încât se crede că următoarea generație, clasa Type 095 SSN, va fi echipată cu tuburi de lansare pe verticală a rachetelor antinavă și, eventual, rachete de croazieră pentru atac terestru.

 

Cercetări îndelungate

 

Una dintre lucrările apărute recent a fost publicată în Ship Science and Technology Journal în aprilie 2017, dar alte lucrări de cercetare referitoare la sistemele de lansare pe verticală de pe submarine datează cel puțin din 2005, reflectând că aceasta a fost o zonă activă de cercetare pentru o perioadă considerabilă de timp.

Sistemele montate pe submarinele din clasa Virginia a US Navy, configurate inițial cu 12 tuburi individuale de lansare pe verticală, au fost îndelung studiate de diferite institute chineze de cercetare navală și poate influența designul submarinelor din clasa Type 095.

Setul de pompe menționat în a doua lucrare, publicat în Journal of Ship Mechanics în noiembrie 2018, este o alternativă la o elice convențională, și constă într-un rotor cu mai multe vane și un stator, montate în interiorul unei conducte, concept similar cu o turbină într-o singură etapă.

Între timp, PLAN înaintează cercetarea pentru noi submarine, spune și nationalinterest.org. Trei submarine din clasa Type 093B au fost lansate doar în 2015, iar apariția unui submarin din clasa Type 095 este considerată iminentă. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel