Le Figaro: Mai mulţi piloți ucraineni s-ar antrena în Franţa pe avioanele de luptă Mirage 2000. Kievul neagă informaţiile

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Avioane franceze Mirage 2000, foto: Ministerul Apărării din Franța
Avioane franceze Mirage 2000, foto: Ministerul Apărării din Franța

Piloții ucraineni se antrenează de o lună și jumătate în Franța pe avioane de luptă multirol Mirage 2000, potrivit ziarului francez Le Figaro. Potrivit ziarului, aproximativ treizeci de piloți ucraineni au fost au trecut printr-o perioadă accelerată de pregătire pe avioane de vânătoare franceze Mirage 2000, la bazele aeriene Mont de Marsan și Nancy timp de mai bine de o lună și jumătate. 

Decizia de a instrui piloții ucraineni a fost luată înaintea vizitei președintelui Ucrainean, Volodimir Zelenski la Paris din 8 februarie. Dacă se va lua o decizie politică, Franța ar putea furniza Forţelor Aeriene Ucrainene mai multe de avioane de luptă.

Forțele Aeriene Franceze dispun în prezent de 195 de avioane de luptă - 96 de Rafale și 99 de Mirage 2000 în diferite configuraţii, cu alte 40 de aeronave de acest tip în serviciul marinei franceze.

În ultima vreme, Franța a renunțat treptat la Mirage în favoarea Rafale, dar Mirage 2000-C este considerat un avion destul de bun care, dar după efectuarea unor actualizării suplimentare, acest tip de aeronavă poate fi vândut către tari care sunt dispuse să facă o achiziţie

La începutul lunii martie, ministrul francez al apărării, Sébastien Lecornu, a declarat într-o şedinţă cu membrii Senatului că Franța nu a luat încă nicio decizie privind furnizarea unor aeronave de luptă către Ucraina sau cu privire la pregătirea piloților ucraineni, dar a recunoscut că subiectul este intens discutat.

Subiectul furnizării de avioane de luptă către Ucraina este unul extrem de delicat. Într-un final, totul se rezumă la evaluarea cost-beneficii, iar occidentalii sunt de părere că sumele uriașe care ar trebui puse în mișcare pentru transferul avioanelor pot fi utilizate cu rezultate mult mai bune dacă s-ar transfera către armata ucraineană echipamente precum sisteme de artilerie sau echipamente antiaeriene.

Totuși, potrivit canalului media Bfmtv, în cadrul unor audieri în Senat, la începutul lunii martie, parlamentarii francezi l-au întrebat pe ministrul Sebastien Lecornu dacă intenționează să transfere 12 avioane Mirage 2000-C, scoase din serviciu și depozitate în vara anului 2022.

 

Forțele Aeriene Ucrainene au negat informaţiile apărute în ziarul ziarul francez Le Figaro

Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene Ucrainene, Iuri Ignat, a declarat că informațiile apărute în ziarul francez Le Figaro despre piloții ucraineni care se antrenează în Franța pe avioane Mirage nu sunt adevărate.

"Există acum informații potrivit cărora piloții noștri s-au antrenat timp de o lună și jumătate în Franța pe avioane Mirage. Aș dori să dezmint acest lucru imediat", a declarat purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene Ucrainene, potrivit Ukrainska Pravda.

"Ne-am instruit controlorii de trafic aerian în Franța, am organizat cursuri de supraviețuire pentru aviatori, dar nu vorbim despre instruirea piloţilor", a subliniat el.

 

Informaţia despre pregătirea piloţilor ucraineni pe Mirage 2000, la indigo cu informaţia despre pregătirea pe F-16

 

Generalul ucrainean Serhii Holubtsov, Şeful Comandamentului Forțelor Aeriene Ucrainene, a declarat recent pentru The Times că piloții ucraineni, care s-au aflat în această perioadă în SUA unde l-au fost evaluate abilităţile, ar fi pregătiți să piloteze avioane F-16 după mai puțin de șase luni de pregătire. Generalul Serhii Holubtsov face această precizare făcând trimitere la o evaluare pe care deja americanii ar fi făcută piloţilor ucraineni.

De asemenea, trebuie să precizăm că cele șase luni de pregătire la care generalul ucrainean face referire că ar fi suficiente pentru piloţii ucraineni să piloteze F-16 reprezintă cu siguranţă perioada pentru pregătirea de bază şi nu pentru o pregătire în condiţii de luptă.

Generalul Serhii Holubtsov a declarat pentru The Times că doi dintre piloții Forțelor Aeriene Ucrainene au revenit în Ucraina săptămâna trecută, după ce au fost supuşi unei evaluări riguroase în Statele Unite. De asemenea, Generalul Serhii a declarat că  Ucraina își pierde cei mai buni piloți militari în așteptarea F-16.

Forțele Aeriene Ucrainene au confirmat oficial, în urmă cu două săptămâni, prezența a doi piloți ucraineni în SUA. Informația a fost comunicata atunci în contextul nenumăratelor zvonuri cu privire transferul de avioane F-16 către Ucraina.

Cert e că zvonurile privind avioane de luptă occidentale pentru Ucraina sunt tot mai multe, în pofida faptului că la nivel oficial Washingtonul neagă un astfel de transfer.

,,Au petrecut trei săptămâni acolo și au fost instruiți pe un simulator F-16. Rezultatele au ieșit foarte bune: Piloții ucraineni pot învăța să zboare și să opereze sistemele de armament de pe F-16 în mai puțin de șase luni", a declarat generalul ucrainean Serhii Holubtsov.

În același timp, armata ucraineană subliniază că Ucraina avea nevoie de un număr mare de avioane de lupta de același tip.

,,Nu suntem stricți în privința unui anumit model, ci a caracteristicilor tehnice - dacă există alte platforme care pot deține și folosi aceeași muniție și au aceleași caracteristici [ca F-16], putem folosi acea platformă. Ne-am concentrat pe F-16 pentru că știm că există mai mult de 4.000 la nivel global - va fi ușor să le înlocuim și să obținem piese de schimb", a declarat Serhii Holubtsov, șeful aviației Forțelor Aeriene ale Ucrainei.

 

 

 

 

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel