La curtea Sultanului: Turcia, a doua armată a NATO, tot mai curtată. Turcia e indispensabilă în NATO 3.0 odată cu tensiunile dintre SUA și Europa și ar putea juca cartea aderării la UE

Într-un interviu acordat agenției turce Anadolu chiar înaintea vizitei sale la Ankara, programată pe 29-30 iunie, Kallas a recunoscut deschis că relațiile transatlantice trec printr-o perioadă de tensiune accentuată, motiv pentru care demonstrarea coeziunii alianței devine esențială, nu doar pentru statele membre, ci și ca semnal transmis adversarilor.

Vizita acesteia la Ankara nu este, însă, un simplu drum de curtoazie înaintea reuniunii liderilor. Kallas se deplasează alături de comisarii europeni pentru extindere, Marta Kos, și pentru afaceri interne și migrație, Magnus Brunner. O delegație formată din trei comisari europeni reprezintă, așa cum remarca inclusiv Ministerul de Externe turc, un semn al nivelului ridicat pe care relația dintre Bruxelles și Ankara îl cunoaște în prezent. 

Cei trei oficiali europeni urmează să se întâlnească nu doar cu ministrul de externe Hakan Fidan, ci, potrivit unor surse, și cu ministrul de finanțe Mehmet Şimşek și cu ministrul transporturilor Abdulkadir Uraloğlu, discuțiile fiind axate pe o gamă largă de teme, de la Orientul Mijlociu și Ucraina, la conectivitate, extindere, migrație și liberalizarea vizelor. 

Turcia rămâne din 1999 țară candidată la UE

Armata turcă, photo source: Ministerul Apărării din Turcia

Practic, este chiar a doua vizită oficială a lui Kallas în Turcia, într-un context în care Ankara rămâne, din 1999, țară candidată la Uniunea Europeană, dar cu negocierile de adeziune blocate încă din 2016, în mare parte din cauza disputei legate de Cipru.

Tocmai problema cipriotă a fost unul dintre subiectele pe care Kallas a ales să le abordeze direct în interviu, exprimându-și susținerea pentru eforturile secretarului general al ONU, António Guterres, de a relansa dialogul dintre cele două comunități, și sugerând că o soluționare pașnică ar putea debloca, în lanț, multe alte chestiuni din relația dintre Ankara și Bruxelles. 

Șefa diplomației europene a insistat, în același timp, asupra rolului pe care Turcia îl joacă dincolo de propriile frontiere, descriind-o drept a doua cea mai mare armată din NATO, cu o industrie de apărare solidă, și un partener strategic esențial atât pentru stabilitatea din Caucaz, cât și pentru evoluțiile din Orientul Mijlociu, unde, a adăugat aceasta, Europa rămâne un susținător consecvent al unei soluții bazate pe coexistența a două state, în ciuda dificultăților create de extinderea continuă a coloniilor israeliene.

Trei priorități la Summitul NATO de la Ankara

Avioane de luptă F-16 turce, photo source: Ministerul Apărării din Turcia

Pe agenda propriu-zisă a summitului NATO, Kallas a punctat trei priorități: creșterea producției de apărare, consolidarea capacităților de descurajare și identificarea unor soluții concrete pentru sprijinul acordat Ucrainei, inclusiv prin lecțiile învățate din războiul ucrainean în materie de apărare antidronă, un domeniu pe care l-a recunoscut explicit ca fiind mult mai dezvoltat în Ucraina decât în restul alianței. 

În același interviu, Kallas a respins din nou ideea unei armate europene separate, amintind că statele membre UE au deja propriile forțe armate naționale, integrate în structura mai largă a NATO, și că soluția reală pentru Europa este coordonarea regională și programele comune de achiziții, nu duplicarea instituțională, o poziție pe care a rezumat-o simplu, spunând că ”amenințările sunt regionale, așa că și răspunsul trebuie să fie regional”.

Contextul în care are loc această vizită explică, de altfel, de ce Bruxelles a decis să trimită la Ankara o delegație de o asemenea anvergură. Summitul de la Ankara, al 36-lea din istoria NATO și primul găzduit de Turcia după cel de la Istanbul, din 2004, se pregătește să se desfășoare pe fondul unor tensiuni transatlantice tot mai vizibile. 

Turcia devine indispensabilă pentru Europa în noul NATO 3.0

Marina turcă, photo source: Ministerul Apărării din Turcia

Cu doar câteva săptămâni înainte, secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a anunțat la reuniunea ministerială pregătitoare de la Bruxelles o reevaluare de șase luni a prezenței militare americane în Europa, iar președintele Trump a acuzat public aliații europeni de o „greșeală stupidă” pentru că nu au ajutat la securizarea Strâmtorii Hormuz în timpul conflictului cu Iranul (acuzație la care președintele francez Emmanuel Macron a răspuns ferm că Franța nu este parte la acel conflict, iar chiar Kallas a subliniat, separat, că acel război nu a fost al Europei, nu a început din inițiativa europeană și nu s-a făcut cu consultarea Bruxelles-ului).

Aceste fricțiuni explică și de ce summitul de la Ankara este descris tot mai des de analiști drept testul unei „NATO 3.0”, o alianță în care europenii sunt chemați să își asume o pondere mult mai mare a propriei apărări, exact pe fondul unei atenții americane tot mai concentrate spre Indo-Pacific și emisfera vestică.

În acest tablou de tensiuni interne și recalibrări strategice, Turcia se află într-o poziție de putere cum nu a mai avut în ultimele decenii. Găzduind summitul, dispunând de a doua armată ca mărime din alianță și folosindu-se de rolul indispensabil pe care îl joacă simultan în Caucaz, în Orientul Mijlociu și pe flancul sudic al Mediteranei, Ankara are acum prilejul să transforme o reuniune NATO de pe teritoriul ei într-un instrument diplomatic față de Bruxelles și Washington deopotrivă. 

Foarte probabil, exact acesta este motivul pentru care, înainte ca liderii NATO să se întâlnească oficial pe 7 și 8 iulie, trei comisari europeni s-au considerat obligați să facă, mai întâi, drumul până la Ankara.