Rusia testează limitele NATO în Arctica. Svalbard ar putea deveni terenul pentru verificarea Articolului 5

Svalbard aparține Norvegiei, însă principala insulă a arhipelagului, Spitsbergen, găzduiește și Barentsburg, o așezare rusă.

Situația își are originea în Tratatul de la Svalbard din 1920 care recunoaște suveranitatea Norvegiei asupra arhipelagului, dar acordă și Rusiei drepturi economice și de exploatare a resurselor. În același timp, tratatul interzice folosirea Svalbardului în „scopuri de război”, inclusiv construirea de baze navale și fortificații.

În același timp, arhipelagul are un statut geostrategic important pentru NATO și Rusia. 

La aproximativ 1.000 de kilometri se află Peninsula Kola, unde sunt concentrate două treimi dintre submarinele nucleare rusești destinate loviturilor de represalii. Pentru Moscova, o escaladare în Svalbard s-ar putea întoarce astfel împotriva sa.

În cazul unui conflict, submarinele rusești ar putea folosi zona pentru a pătrunde în Atlanticul de Nord, unde ar putea reprezenta o amenințare pentru forțele NATO și SUA.

„Tensiunile din Arctica și din nord sunt în creștere, iar Svalbard face parte, desigur, din această situație”, a declarat ministrul norvegian al Apărării, Tore Sandvik, pentru Politico.

Tactici hibride, aplicate de ruși

Rușii încearcă să întrețină o "salbă" de focare de securitate la frontiera NATO: situația din Marea Neagră, conflicte înghețate în Transnistria sau Osetia, zona teritoriului Suwalki, precum și tensiuni în statele baltice legate de etnicii ruși.

Activitățile rusești din Svalbard se înscriu în aceeași paradigmă, prin care Moscova caută întreținerea tensiunilor prin: organizarea unor activități ale unei organizații de tineret legate indirect de marina rusă, anunțarea unor exerciții cu rachete în apropierea arhipelagului și parade cu însemne militare. Moscova a înființat în Svalbard și o filială a Societății Geografice Ruse, condusă de fostul ministru rus al Apărării, Serghei Șoigu.

E limpede că Moscova încearcă să își extindă zona de acțiune în Svalbard.

În primăvara acestui an, forțele britanice, americane și norvegiene au identificat, potrivit relatărilor din presă, nave rusești care testau în largul Svalbardului o armă secretă destinată tăierii cablurilor submarine.

În același timp, Kremlinul folosește o tactică exersată în R. Moldova, Ucraina sau Georgia și susține populația rusofonă de pe insulă.

Moscova vrea să pătreze un picior în Svalbard. Norvegia își întărește apărarea

După ce mina de cărbune, principalul motiv al prezenței economice rusești pe insulă, a devenit nerentabilă, oficialii ruși se gândesc la transformarea activității economice din Barentsburg, de la exploatarea cărbunelui către servicii. Acești susțin că Rusia nu contestă suveranitatea norvegiană asupra arhipelagului, dar cer respectarea Tratatului de la Svalbard.

Oslo încearcă să găsească un echilibru între descurajare și evitarea unei escaladări.

Norvegia își consolidează capacitățile de supraveghere. Trei noi sateliți pentru monitorizarea maritimă urmează să fie lansați anul viitor, iar marina și garda de coastă sunt reorganizate pentru a putea menține o prezență permanentă în zonă.

Oslo cumpără, de asemenea, cinci fregate antisubmarin Type 26 din Marea Britanie și șase submarine Type 212CD din Germania. 

De ce Svalbard e vulnerabil:  Moscova nici măcar nu ar avea însă nevoie de o ocupație completă pentru a crea o criză

Problema nu este însă doar militară. Longyearbyen, principala așezare norvegiană din Svalbard, are doar două cabluri submarine de internet, un singur aeroport, un rezervor de apă și o centrală electrică pe motorină dependentă de importuri.

„Din această perspectivă, suntem destul de vulnerabili”, recunoaște primarul din Longyearbyen, Terje Aunevik.

Doi diplomați NATO citați de Politico spun că Alianța ar putea lua în calcul patrule aeriene deasupra Svalbardului, mutarea unor sisteme de apărare antiaeriană în nordul Norvegiei continentale și organizarea unor exerciții militare comune în apropierea arhipelagului.

Deocamdată, NATO nu a anunțat public planuri pentru creșterea prezenței navale sau aeriene în jurul insulelor. Unii experți se tem însă că postura actuală a Alianței ar putea să nu fie suficientă pentru a descuraja Moscova.

Totuși, Moscova nici măcar nu ar avea însă nevoie de o ocupație completă pentru a crea o criză.

Kari Aga Myklebost avertizează asupra unui scenariu în care Rusia ar provoca o situație de urgență care să îi afecteze cetățenii din Svalbard și ar trimite apoi forțe prezentate drept echipe de gestionare a crizei.

O asemenea operațiune ar crea o situație ambiguă din punct de vedere juridic și politic și ar putea testa direct disponibilitatea NATO de a aplica articolul 5.

Problema esențială nu ar fi, astfel, cât de repede poate Rusia ocupa Svalbardul, ci cât de repede și cât de unitar ar reacționa NATO.

„Imaginați-vă că Norvegia cere ajutorul aliaților, iar Donald Trump spune: «Nu. Nu vom risca relațiile noastre bune cu Rusia pentru această insulă minusculă.»”