Italia și Franța vor trimite Kievului sistemul SAMP/T (MAMBA)

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Italia a făcut în sfârșit anunțul privind sistemul antiaerian SAMP/T și spune că va trimite o baterie de rachete sol-aer în Ucraina.

Într-un interviu acordat Corriere della Sera, ministrul de externe Antonio Tajani a precizat că Italia va trimite sistemul sistemul SAMP/T (MAMBA).

Decizia vine după ce oficialii italieni și francezi au tot amâna expedierea sistemului SAMPT/T.

Astfel, într-o declarație din 13 ianuarie, ministrul Apărării Guido Crosetto a lăsat să se înțeleagă că nu a fost luată încă o decizie definitivă în acest sens, limitându-se doar la a confirma trimiterea unuia dintre aceste sisteme în Slovacia pentru a înlocui o baterie de Patriot.

Probabil, Italia va trimite doar o parte dintre componentele sistemului antiaerian, în condițiile în care, potrivit informațiilor scurse în ultimele săptămâni, bateria ar trebui să fie alcătuită atât din echipament francez, cât și elemente aparținând Italiei.

Sistemul SAMP/T - MAMBA va face astfel parte din cel de-al șaselea pachet de ajutor pregătit de Italia pentru forțele ucrainene, care ar trebui să includă și alte mijloace și sisteme în valoare totală de aproximativ un miliard de euro.

„Italia a furnizat deja Ucrainei 5 pachete de ajutor pentru apărare în valoare de aproximativ 1 miliard de euro. Se pregătește un al șaselea pachet, care include sisteme de apărare aeriană... În cooperare cu Franța, finalizăm expedierea SAMP-T. De asemenea, există și alte aspecte la care lucrăm în mod confidențial”, a spus Tajani.

Tajani a subliniat că Italia „susține toate căile de realizare a unei păci drepte în Ucraina”, care este posibilă doar dacă integritatea teritorială a țării este restabilită.

Italia și Franța au tot amânat livrarea din motive ”tehnice”

După cum am menționat mai sus, în ultimele săptămâni deja s-a vorbit mult despre posibilitatea ca guvernul de la Roma și cel francez să transfere una dintre aceste baterii în Ucraina.

La începutul lui ianuarie, ministrul de externe Antonio Tajani declara că Italia se va ține de cuvânt, dar trebuie să se ocupe de problemele tehnice înainte de a expedia sistemul MAMBA.

SAMP/T este un sistem de apărare antiaeriană și antirachetă cu rază medie-lungă, dezvoltat în comun de Franța și Italia începând cu anii 2000.

Desfășurat în prezent de către Armée de l'Air et de l'Espace (cel puțin 8 baterii și de către armata italiană în 5), SAMP/T folosește racheta Aster-30, care în Varianta bloc 1 este deosebit de eficientă împotriva amenințărilor precum avioanele de luptă, rachetele balistice cu rază scurtă de acțiune, rachetele de croazieră și rachetele antiradar.

Raza de interceptare a țintelor aeriene de către rachetele Aster 30 Block 1 este de aproximativ 120 km, dar trebuie spus că este vorba de o rază maximă de lovire a unei ținte, în condiții ideale. În cazul unei ținte la altitudine joasă, discretă, raza va fi mult mai scurtă.

SAMP/T MAMBA este un complex complet digital care necesită doar 14 persoane pentru operarea de luptă a unui sistem de apărare aeriană cu patru puncte de tragere. De exemplu, pentru sistemele Patriot, personalul, conform informațiilor disponibile, este de 90 de persoane. 

Cu alte cuvinte, adoptarea SAMP/T de către trupe este mai rapidă decât Patriot, iar digitalizarea și automatizarea sistemelor europene de apărare aeriană poate fi mult mai ușor de operat.

Citește și: Ministrul italian al apărării: ”Nu găsești rachete într-un supermarket” / Vom trimite sistemul MAMBA, când știm că ne putem reface stocurile

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel