Italia, printre puținele țări implicate în procesul de producție și asamblare al F-35. România, „new entry” în F-35, ar putea identifica noi oportunități de cooperare industrială

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:
F-35, sursă foto: Lockheed Martin
EXCLUSIV
F-35, sursă foto: Lockheed Martin

Ambasadorul Republicii Italiene la Bucureşti, E.S. Alfredo M. Durante Mangoni, a acordat un interviu pentru DefenseRomania, în cadrul căruia a discutat despre industria de apărare italiană, dar și relațiile bilaterale dintre Italia și România. 

În ceea ce privește posibile viitoare cooperări, programul F-35 este o oportunitate în acest sens. Italia e deja parte importantă a programului iar industria de apărare din Italia e conectată inclusiv la asamblarea și testarea avioanelor de generația a 5-a americane. În acest sens, în contextul în care și România a intrat în acest program prin achiziția a 32 de avioane de luptă F-35, există posibilitatea de a identifica noi oportunități de cooperare bilaterală între industriile de apărare din Italia și România. Desigur, cu acordul Lockheed Martin, producătorul F-35.

„Da, suntem printre cei trei membri NATO care au F-35 în cele două versiuni, A (decolare normală) și B cu decolare vertical (scurtă). Doar Italia, SUA și Marea Britanie au aceste două tipuri de F-35. În Lombardia, în nord-vestul Italiei, avem această fabrică dedicată asamblării finale și verificării F-35 pentru o serie de țări membre ale Alianței Atlantice”, a precizat Alfredo M. Durante Mangoni, ambasadorul Italiei la București, în interviul acordat DefenseRomania.

2. -imagine fara descriere- (12_2014_3_f_35_production_line_01114500.jpg)

România a oficializat achiziția a 32 de avioane de luptă F-35 Lightning II, semnând la finalul lunii noiembrie a anului trecut o Scrisoare de Ofertă și Acceptare (LOA) prin intermediul programului Foreign Military Sale al Statelor Unite.

Această achiziție, estimată la aproximativ 6,5 miliarde de dolari, include nu doar aeronavele, ci și suport logistic, instruire, piese de schimb și muniție. 

Primele avioane vor ajunge după 2030.

 

Gură de oxigen pentru industria navală românească? Care sunt șansele ca șantierele Fincantieri din România să producă nave militare

 

Ambasadorul Italiei a mai precizat, în interviul acordat DefenseRomania, că gigantul italian Fincantieri, prezent în țara noastră prin șantiere în care construiește nave civile, ar putea să producă și nave militare.

Cele două șantiere navale din România controlate de Fincantieri sunt la Brăila și Tulcea. Ambasadorul italian a precizat că aceste facilități ar putea fi reprofilate pentru construcția de nave militare, fiind deja discuții la nivel interguvernamental.

”Fincantieri, prin intermediul unei companii norvegiene numită Vard, gestionează două șantiere navale importante care sunt acum axate pe construcția de nave comerciale civile, dar pot fi foarte ușor reconfigurate pentru construcția de nave militare și există acum discuții între cele două guverne în această privință”, a conchis ambasadorul italian.

CITEȘTE ȘI: Belgia intenționează să cumpere mai multe avioane F-35, dar nu de fabricație americană: Am putea produce F-35 suplimentare în Italia în loc de SUA

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel