"Ne vom bate până la victoria completă, ceea ce implică o acţiune puternică în Rafah şi aceasta după ce am permis populaţiei civile să părăsească zonele de luptă", a spus el într-un mesaj în ebraică pe contul său oficial de Telegram.
Comentariile lui Netanyahu intervin în timp ce negocierile pentru un armistiţiu între Israel şi Hamas au continuat miercuri la Cairo pe fondul temerilor cu privire la o operaţiune israeliană asupra oraşului Rafah.
În jur de 1,4 milioane de oameni, potrivit ONU, cei mai mulţi strămutaţi de război, sunt înghesuiţi în acest oraş transformat într-o tabără gigantică, singurul mare centru urban din teritoriu unde armata încă nu a lansat asaltul.
Cu toate acestea, armata israeliană a desfăşurat o operaţiune în noaptea de duminică spre luni la faţa locului pentru eliberarea a doi ostatici israelieni, dar care a făcut în total "în jur de o sută de morţi" de partea palestiniană.
"Săptămâna aceasta am eliberat doi dintre ostaticii noştri într-o operaţiune militară minuţioasă. Până acum, am eliberat 112 dintre ostaticii noştri printr-o combinaţie de puternice presiuni militare şi negocieri ferme", a adăugat Netanyahu într-un video miercuri seară.
"Aceasta este cheia eliberării ostaticilor noştri rămaşi: o presiune militară puternică şi negocieri foarte ferme. În acest sens, insist ca Hamas să abandoneze cererile sale iluzorii. Când îşi va abandona cererile, vom putea merge mai departe", a argumentat el.
Netanyahu nu a detaliat revendicările Hamas, dar potrivit unor surse din cadrul mişcării islamiste palestiniene, aceasta solicită o "încetare completă a focului", în timp ce Israelul pledează pentru o pauză în lupte însoţită de eliberarea de ostatici din cei 130 încă deţinuţi în Gaza.
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas i-a chemat miercuri pe rivalii săi din Hamas să încheie "rapid" un acord de armistiţiu, în special pentru "evitarea unui atac" contra Rafah, care "ar duce la mii de victime".
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News