Iranul a inaugurat un submarin capabil să lanseze rachete de croazieră (Video)

S.I. Catalin |
Data publicării:

Iranul a inaugurat duminică un submarin capabil să lanseze rachete de croazieră, reafirmându-şi astfel voinţa de autonomie în materie de apărare înr-un context al tensiunilor cu SUA, a informat televiziunea de stat locală, potrivit AFP şi Reuters.

,,Astăzi, Republica Islamică devine complet autonomă pe pământ, pe aer şi pe mare", a declarat preşedintele iranian Hassan Rouhani în cursul unei ceremonii în portul Bandar -Abbas (sud), la care au asistat înalţi responsabili ai armatei şi membri ai guvernului.

,,Puterea noastră defensivă este destinată să ne apere interesele şi nu am căutat niciodată să atacăm nicio ţară", a adăugat el, precizând că Iranul nu ar avea aceeaşi voinţă de "industrializare în materie de apărare" dacă ţara ar putea să cumpere pur şi simplu de la alţii armele de care are nevoie.

Potrivit lui, "presiunea inamicilor, războiul (între Iran şi Irak din 1980 până în 1988) şi sancţiunile" au determinat Iranul să devină autonom în materie de apărare.

Washingtonul a făcut din Iran principalul său inamic şi a adoptat sancţiuni economice draconice după ce s-a retras în 2018 din acordul nuclear încheiat de Iran cu marile puteri, acord considerat prea puţin strict de către Donald Trump, notează AFP.

Submarinul, numit Fateh (Cuceritorul, în limba farsi), este primul submersibil "semigreu" al flotei iraniene, un model între minisubmarine de tipul Ghadir şi cele din clasa "kilo" pe care utilizează deja armata ţării, potrivit agenţiei de presă Fars.

Vasul, care cântăreşte aproape 600 de tone, poate lansa rachete de croazieră - cu o rază neprecizată de acţiune- dar şi torpile şi mine marine. El poate opera la peste 200 metri sub nivelul mării cu o autonomie de 35 de zile.

Programele balistice ale Iranului îngrijorează ţările occidentale, care acuză Iranul că vrea să-şi mărească raza de acţiune a rachetelor sale şi să destabilizeze Orientul Mijlociu, şi Israelul, inamicul declarat al Teheranului. Unii generali iranieni afirmă frecvent că doresc distrugerea statului israelian.

Iranul reiterează că programele sale de rachetă răspund unei probleme de securitate naţională, că ele nu au decât un scop defensiv şi că această problemă nu este negociabilă. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel