Grupul de luptă NATO din România | Iohannis, mesaj pentru militari: Prezența voastră le dă românilor încredere

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Klaus Iohannis a fost prezent duminică la baza militară de la Mihail Kogălnceanu, alături de premierul Nicolae Ciucă și ministrul francez al Apărării, Florence Parly. Agresiunea militară declanşată de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei afectează fundamental şi în mod dramatic securitatea europeană, iar comunitatea internaţională a răspuns "unitar şi rapid", a afirmat, duminică, preşedintele Klaus Iohannis.

El a susţinut o declaraţie alături de premierul Nicolae Ciucă şi de ministrul francez al Apărării, Florence Parly, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

"Agresiunea militară declanşată de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei afectează fundamental şi în mod dramatic securitatea europeană, cea transatlantică şi cea globală. Comunitatea internaţională a răspuns unitar şi rapid'', a preşedintele Klaus Iohannis.

,,Au fost luate măsuri substanţiale pe de o parte pentru ajutorarea Ucrainei, greu încercate de această agresiune extrem de brutală, în care şi-au pierdut viaţa şi au fost răniţi şi foarte mulţi civili. Pe de altă parte, au fost o serie de pachete de sancţiuni foarte dure şi extinse la adresa Rusiei şi a Belarusului", a spus şeful statului.

 

Klaus Iohannis: România își va consolida propria capacitate de apărare

 

,,În plan securitar, la nivelul NATO, s-au accelerat măsurile de pregătire a forțelor Aliate și se lucrează pentru consolidarea pe termen lung a posturii NATO pe Flancul Estic. Țara noastră va continua demersurile pentru consolidarea semnificativă a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic, în special la Marea Neagră, prin dislocarea de forțe aliate și prin constituirea accelerată a Grupului de Luptă din România'', a spus Klaus Iohannis.

,,În afară de aceasta, România își va consolida propria capacitate de apărare. Intenționăm să creștem cheltuielile militare de la 2% din PIB, cât sunt în prezent, la 2,5%. Este important să asigurăm condiții mai bune pentru înzestrarea forțelor noastre armate, pentru a se instrui mai bine și a răspunde mai eficient nevoilor operaționale ale Armatei României și provocărilor de securitate actuale și în perspectivă'', a ţinut să precizeze preşedintele România.

 

Iohannis, mesaj pentru militari: Faptul că sunteți aici le va da încredere românilor că țara beneficiază de garanții de securitate 



,,Prezența dumneavoastră pe teritoriul României reprezintă expresia cea mai concretă a coeziunii și unității aliate, în efortul nostru colectiv de a asigura o prezență înaintată robustă în cadrul posturii de apărare și descurajare a NATO pe Flancul Estic. Faptul că dumneavoastră sunteți aici le va da românilor și mai multă încredere că, indiferent de evoluțiile din perioada următoare, România beneficiază de garanții de securitate și de protecție ca niciodată în istoria sa'', le-a transmis Iohannis militarilor prezenți la baza militară de la Mihail Kogălnceanu.

Alături de colegii voștri, militarii români, sunteți scutul de apărare a valorilor euroatlantice care ne unesc și ne inspiră: democrația, respectarea drepturilor omului și statul de drept. Împreună, uniți, vom apăra aceste principii și valori. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel