Într-un final primul IAR-99 modernizat de Avioane Craiova a zburat și va efectua trageri în poligon. Rămân însă semne de întrebare privind întârzierile record

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
IAR-99 Șoim, photo source: ROAF
IAR-99 Șoim, photo source: ROAF

Nicolae Fălcoi, președintele Consiliului de Administrație al Avioane Craiova, a anunțat printr-o postare publică primele „rezultate concrete” ale programului de modernizare a aeronavelor IAR-99. După o întârziere uriașă, în contextul în care programul trebuia deja finalizat în integralitate.

Potrivit președintelui CA Avioane Craiova, prototipul cu numărul 715 a efectuat deja un zbor cu noul soft, iar testele au confirmat că cele mai importante probleme de siguranță au fost remediate.

Mai mult, săptămâna asta avionul va efectua o serie de teste, inclusiv primele trageri în poligon.

„În sfârșit, IAR-99 cu numărul 715, prototipul modernizării, a zburat cu noul soft. Testele au arătat că cele mai importante probleme au fost rezolvate, iar avionul este acum sigur de zbor. Dacă totul merge bine, săptămâna aceasta va face și primele trageri în poligon”, a transmis Fălcoi.

2. Avioane IA... (iar-99-avioane-craiova_11945000.jpg)

Avioane IAR-99 în proces de modernizare, la Avioane Craiova. Foto: Nicu Fălcoi

 

După ce a bătut toate recordurile în materie de întârzieri, Avioane Craiova aruncă „pisica moartă” în altă curte

 

Oficialul a aruncat „pisica moartă” în curtea companiei Elbit, acuzând că softul ce vizează partea de modernizare nu este încă finalizat în totalitate. 

Cu toate acestea, lucrările la primul lot de nouă avioane modernizate se apropie de finalizare în fabrica de la Craiova, a mai anuțat Nicu Fălcoi.

„Sunt aproape gata, iar tot ce ține de fabrică poate fi finalizat. Acum depinde de două lucruri: fie Elbit rezolvă rapid ultimele probleme de soft, ceea ce e puțin probabil, fie Ministerul Apărării Naționale acceptă avioanele în stadiul actual, sigure de zbor, pentru ca piloții să se poată antrena, urmând ca funcțiile de pregătire avansată în luptă să fie implementate ulterior”, a explicat președintele CA.

Nicu Fălcoi a admis că Avioane Craiova are nevoie de restructurare și reorganizare, însă a precizat că întârzierile nu pot fi puse exclusiv pe seama companiei. 

Dar amintim că Elbit a transmis o precizare recentă pentru Defapt.ro în care subliniază că ”și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind furnizarea echipamentelor de avionică pentru programul de modernizare IAR-99 Șoim”.

”Elbit Systems are un contract cu Avioane Craiova numai pentru livrarea echipamentelor de avionică, în cadrul programului de modernizare a aeronavelor IAR-99.

Integrarea tuturor sistemelor și livrarea avioanelor este responsabilitatea Avioane Craiova.

Elbit Systems și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind furnizarea echipamentelor de avionică pentru programul de modernizare IAR-99 Șoim.

Este important să fie clarificată distincția dintre programul actual de modernizare și cel desfășurat la începutul anilor 2000. În cadrul programului din 2004, Elbit Systems a fost contractant principal și a avut responsabilitatea directă de a livra aeronavele modernizate către Ministerul Apărării Naționale. Programul a fost finalizat cu succes, iar platformele modernizate au contribuit semnificativ la capabilitățile militare ale României și la integrarea sa în NATO.

Compania rămâne deschisă și dispusă să ofere suport suplimentar, dacă acest lucru va fi solicitat oficial și convenit printr-un acord cu caracter juridic obligatoriu”, au transmis reprezentanții Elbit Systems”, se arată în poziția companiei israeliene.

Avioane Craiova nu a clarificat însă nici întârzierile pe care le acuză, dar nici cum e responsabilă Elbit de integrarea softului în contextul în care compania menționează cu subiect și predicat nu doar că a livrat toate echipamentele, dar de fapt Avioane Craiova e responsabilă de integrarea și livrarea acestora.

3. IAR-99 Șoi... (iar_99_soim_romania_89399500.jpg)

IAR-99 Șoim, Sursă foto: Dan Ștefan via Baza 95 Aeriană "Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu"

România deține 21 de aeronave IAR-99. Din acestea, 11 au fost deja modernizate, sunt IAR-99 Șoim, în timp ce celelalte 10 au rămas la versiunea Standard din fabrică.

În 2020, când s-a semnat contractul între Avioane Craiova și Ministerul Apărării pentru modernizarea a 10 avioane IAR-99 Standard la versiunea Standard Modernizat (Șoim), era stipulat că acordul se întinde pe 4 ani iar ultima aeronavă modernizată urmând a fi livrată în termen de 48 de luni de la semnarea documentului.

Valoare contractului e de 275 de milioane de lei fără TVA iar plăți s-au efectuat către fabrică.

Toate avioanele ar fi trebuit deja modernizate de Avioane Craiova.

Avioanele de antrenament IAR-99 sunt o componentă importantă a trecerii pe F-16 Fighting Falcon.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel