În Elveția se încearcă „prăbușirea” F-35. Serviciile americane, acuzate că vor fi „întotdeauna în cabina jucăriei de lux”

Tudor Curtifan |
Data publicării:
F-35, în timpul unui zbor demonstrativ în Elveția, în 2019. Sursă foto: Lockheed Martin
F-35, în timpul unui zbor demonstrativ în Elveția, în 2019. Sursă foto: Lockheed Martin

În vara acestui an, Consiliul Federal al Elveției a decis ca Berna să achiziționeze aeronave F-35A Lightning II. Decizia nu a fost deloc bine primită de o parte a clasei politice. În speță, stânga a demarat o campanie amplă care are ca obiectiv „prăbușirea” F-35 și stoparea achiziției.

În luna septembrie a anului trecut elvețienii au fost chemați la urne pentru a aproba o achiziție militară care vizează modernizarea Forțelor Aeriene Elvețiene. Referendumul a trecut la mustață, iar decizia cu privire la ce avion va alege Berna urma să fie luată de Consiliul Federal.

Iar elvețienii au ales F-35,  în detrimentul Rafale, Eurofighter și a F/A-18 Super Hornet.

Oferta câștigătoare constă în 36 de aeronave F-35 pentru un cost de achiziție de aproximativ 5 miliarde de euro, mult sub suma alocată programului Air 2030, care este de 6 miliarde de euro.

Totodată, Elveția va achiziționa și cinci sisteme sol-aer Patriot din SUA, dar în baza unui alt contract.

 

„Serviciile de informații americane vor fi întotdeauna în cabina F-35”

 

2. O aeronavă... (f-35_47800600.jpg)

O aeronavă F-35, în timpul unui zbor demonstrativ în Elveția, în 2019. Sursă foto: Lockheed Martin

 

Organizația pacifistă GSoA („Pentru o Elveție fără armată”) a lansat o amplă campanie pentru a „prăbuși” F-35, considerat un „avion de vânătoare de lux”. 

GSoA are și sprijin politic după ce grupului i s-au alăturat partidele de stânga din opoziție Partidul Verde și Partidul Social Democrat.

Organizația a lansat o petiție intitulată „Stop F-35” iar în primele ore a strâns aproximativ 4.100 de semnături, potrivit unei analiza a celor de la Forbes. Sursa citată amintește că sunt necesare 100.000 de semnături în următoarele 18 luni pentru a duce blocarea achiziției F-35 la referendum.

Cei de la Forbes amintesc însă că pentru ca referendumul să treacă și să blocheze achiziția F-35, pe lângă cele 100.000 de semnături necesare pentru declanșarea sa, va fi nevoie de o „majoritate dublă”, ceea ce înseamnă nu doar o majoritate la vot, cât și o majoritatea a cantoanelor Elveției. Elveția e formată din 26 de cantoane.

Sursa citată precizează că probabilitatea ca acest lucru să se întâmple e destul de redusă, deși e timp mai mult decât suficient pentru strângerea semnăturilor necesare referendumului.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel