Gruparea Hezbollah anunță că a reușit să se doteze cu rachete de înaltă precizie

S.I. Catalin |
Data publicării:
liderul Hezbollah-ului libanez, Hassan Nasrallah
liderul Hezbollah-ului libanez, Hassan Nasrallah

Liderul Hezbollah-ului libanez, Hassan Nasrallah, a declarat joi că mişcarea sa, angajată în conflictul sirian, a reuşit să se doteze cu 'rachete de înaltă precizie', în pofida tentativelor Israelului de a-l împiedica în această privinţă prin lovituri aeriene efectuate în Siria.

Hezbollah, inamic înverşunat al statului israelian, cu care s-a luptat în trecut, acordă sprijin militar regimului sirian al preşedintelui Bashar al-Assad, alături de susţinătorul său iranian. Damascul şi aliaţii săi sunt vizaţi în mod regulat de raiduri israeliene, relatează France Presse.

Aceste operaţiuni au în special scopul de a împiedica 'transferul de arme sofisticate' către Hezbollah de către Iran, potrivit oficialilor israelieni

Evocând joi 'rachete de înaltă precizie' şi 'tentative' ale Israelului în Siria, Hassan Nasrallah a încercat se pare să provoace statul israelian în alocuţiunea rostită cu ocazia sărbătorii religioase Ashura, importantă pentru musulmanii şiiţi.

'Aceasta deja s-a făcut. Rezistenţa dispune (ea însăşi) de rachete de înaltă precizie (...) şi de capabilităţi militare. Dacă Israelul doreşte să impună un război Libanului, se va confrunta cu o soartă pe care nu ar fi putut niciodată să şi-o prezică', a avertizat liderul mişcării şiite libaneze.

Potrivit armatei israeliene, Hezbollah dispune de un număr variind între 100.000 şi 120.000 de proiectile şi rachete cu rază scurtă de acţiune şi câteva sute de rachete cu rază lungă de acţiune.

Luni seara, în timpul unei incursiuni aeriene a Israelului în Siria, un avion de recunoaştere de tip Il-20, aparţinând Rusiei, aliată a regimului, a fost doborât din greşeală de către antiaeriana siriană în nord-vestul ţării.

Armata israeliană a afirmat că aparatele sale (patru avioane F-16, conform media) au atacat un sit al regimului sirian, unde sisteme implicate în fabricarea de arme de precizie urmau să fie livrate către Hezbollah.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a subliniat a doua zi că ţara sa este 'hotărâtă să oprească înrădăcinarea armatei iraniene în Siria, precum şi tentativele Iranului' de a transfera către Hezbollah arme destinate 'să fie utilizate împotriva Israelului'.

Liderul Hezbollah, care trăieşte într-un loc secret de peste un deceniu şi apare foarte rar în public, a mai acuzat joi Israelul că 'încearcă zi şi noapte ca să-l ucidă'. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel